Volei

Un sucevean la Europenele de cadeți

Ștefan Lupu joacă azi primul meci în Estonia După ce anul trecut a fost unul dintre titularii României la Balcaniada de juniori din Macedonia și la cea de cadeți din Bulgaria, anul acesta, voleibalistul Ștefan Lupu (CSMU LPS Suceava) intră în „focul” competițiilor foarte repede > Și nu în orice competiție, ci la Campionatul European de cadeți din Estonia, unde naționala României a plecat luni dimineață, iar azi va disputa primul meci, împotriva Poloniei, de la ora 19.00
 

Ștefan Lupu are 16 ani, 1,94 metri, și evoluează la prim-divizionara CSMU LPS Suceava pe postul de trăgător principal. Jucătorul a ajuns la Suceava în toamna anului trecut, el având dublă legitimare cu CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni, club la care s-a afirmat atât în competițiile interne, cât și la loturile naționale. „Este un jucător de mare perspectivă, foarte serios, care în viitor ne va putea ajuta mult. Grație unei colaborări bune pe care o avem cu cei de la Fălticeni, el și încă doi jucători de acolo au ajuns anul trecut la noi. Știută fiind situația financiară datorită căreia nu am putut face transferurile unor jucători experimentați, am ales varianta de a aduce la echipă tinere talente, iar un exemplu este Ștefan Lupu. Este elev în clasa a X-a la Colegiul Național «Nicu Gane» Fălticeni și are rezultate foarte bune la învățătură. Nu-mi rămâne decât să-i doresc succes la Campionatul European și să revină de acolo cu un plus de experiență, pentru că astfel de competiții sunt foarte importante”, a declarat Victor Pancu, actualul antrenor al lui Ștefan Lupu la echipa de club. La Europeanul din Estonia, cadeții României vor încerca să realizeze o mare surpriză și să termine grupa pe unul dintre primele două locuri care asigură calificarea. Misiunea băieților lui Vicențiu Dumitrescu și Daniel Săvoiu este destul de grea dacă ținem cont că din grupa României fac parte naționale puternice ca Italia și Polonia, țara gazdă, Estonia și Finlanda. Lotul deplasat de cei doi antrenori în Estonia este format din următorii jucători: Gabriel Bontea și Dragoș Toma (CNNT Craiova), Șerban Șilași și Andrei Grigoraș (LAPI Dej), Dumitru Claudiu, Bogdan Dobre și Cornel Miron (CSȘ CFR București), Alexandru Zahar (Tomis Constanța), Codrin Mocanu (VCM LPS Piatra Neamț), Mihai Ciupe (Remat Zalău), Ștefan Lupu (CSMU LPS Suceava) și Mihai Tarța (Baia Mare). Iată programul meciurilor României la CE din Estonia: Azi, ora 19:00 România – Polonia Joi, ora 17:00 România – Finlanda Vineri, ora 19:00 România – Italia Sâmbătă, ora 19:00 Estonia – România

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: