Talibanii de la noi

Neemigrați, totuși, de la frontiera dintre Orient și Occident și în pofida noii noastre apartenențe la spațiul vestic, la care aspirăm de câteva secole bune, preluăm încă cu destulă ușurință modele orientale. Fundamentalismul ca atitudine nu este deloc nou. Nouă este redenumirea sa, generată de violența manifestării concrete a talibanilor, care au impus numele lor vechii filosofii pomenite mai sus. Vă rog să priviți în jurul nostru și să remarcați agresiunea majoră a acestui mod de a privi lucrurile și de a acționa. Unii o numesc intransigență, fermitate, corectitudine morală, verticalitate ș.a.m.d., calități remarcabile dacă, subsumate acestui gen de atitudine umană, n-ar exista decât cu asupra de măsură.
 

Cu exagerare și cu pericolele pe care le incumbă întotdeauna excesul. Imaginați-vă un primar așezat lângă un șef mare de la județ, ultimul întors cam jumătate cu spatele la primar, iar acesta punându-și mâna pavăză la urechea dinspre oaspetele său, de parcă n-ar dori să știe că acela se află în stânga sa, la aceeași masă. Cei doi fac parte din partide diferite. Evident, ambii debordează de „simpatie” reciprocă… Membri ai unei respectabile familii s-au pierdut într-un cumplit accident. Până la dispariția lor, au plecat la Domnul, tot în condiții neobișnuite, alți doi membri – unul deosebit de marcant – ai acestui neam. Neîngăduitorii au decretat că acel „clan” familial s-ar afla sub puterea blestemului, bănuit fiind de misterioase comportamente. Prieteni la Revelion. Către dimineață, se încinge o dispută teribilă pe teme politice. „Ai voștri au făcut aia și aia, și aia, și tu nu recunoști!”, zice unul. Celălalt: „Ai tăi fac aia, și aia, și aia, și tu nu recunoști!”. Ai lor erau sau sunt perfecți, ceilalți erau sau sunt hoți și bandiți. Până la plecarea la somn, nimeni n-a vrut să accepte existența dalmațienilor și-ntr-o curte, și-n alta… S-au despărțit tot prieteni a doua zi, dar în sinea lor cred în continuare cu sinceritate în ce au afirmat. Și, în sfârșit, mai ieri, o colegă a avut o lungă discuție telefonică („pe minutele” celui care a sunat) cu un cititor profund revoltat că admitem să-l semnăm în ziar pe Sava Bejinariu și nu Bejenaru, cum ar impune normele limbii române. Nu l-am putut convinge nici că sufixul iu este un calc după nume grecești de familie (vezi Vasiliu) și nici măcar că un notar așa i-a înscris numele în certificatul de naștere. În fond, este vorba despre evidentă intoleranță, în toate cele patru cazuri. Primarul, cu toată antipatia sa pentru oaspete, se putea comporta ca o gazdă elegantă. Clevetitorii puteau evita umilirea stupidă și fără rost a celui aflat în cumplită suferință sau plecat de-a dreptul dintre noi, conform zicerii „De mortuis nihil nisi bene” (despre morți – numai de bine). Prietenii și-ar fi putut dovedi că se pot suporta în numele prieteniei, chiar dacă au simpatii politice diferite. Iar cel ce ne-a telefonat putea admite măcar că schimbarea unui nume stâlcit (sau nu neapărat stâlcit…) de un notar nătărău sau beat creează ulterior numeroase complicații prin modificarea actelor personale (buletin de identitate, certificate de studii, de căsătorie, de naștere ale copiilor, de proprietate etc. etc.), încât schimbarea numelui este un uriaș și costisitor calvar. Sunt atitudini umane cu străvechime. Nu vechimea este însă înspăimântătoare, ci înmulțirea lor fără de măsură în ultimii ani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI