Bolile… Revelionului

Noul an i-a prins pe circa 1.400 de suceveni cu viroze, iar pe alți 500 cu pneumonii.
 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în perioada 27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, medicii din județ au raportat 1.408 cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare. Cei mai afectați sunt copiii cu vârste între 5 și 14 ani, respectiv 404, urmați de cei sub 4 ani, cu 389 de cazuri. La categoria 15-29 de ani s-au înregistrat 269 cazuri. În ceea ce-i privește pe adulții între 30 și 64 de ani s-au semnalat 234 viroze, iar la bătrânii de peste 65 de ani – 112. Astfel, din totalul celor 1.408 cazuri de boală, 60 au fost spitalizate, din care 44 au fost copilași de până la 4 ani. Cât privește numărul cazurilor de pneumopatie acută, acestea au fost de 504. Cele mai multe, în număr de 165, s-au înregistrat la micuții de până la 4 ani, urmați de cei mai mari, cu vârste între 5-14 ani, cu 129 îmbolnăviri, adulții între 30-64, ani cu 87 cazuri înregistrate, tinerii între 15-29 ani, cu 68 cazuri, și bătrânii de peste 65 de ani – cu 55 cazuri. Din totalul cazurilor de boală, 93 au necesitat internare, 60 fiind copilași până la 4 ani. Tot în perioada 27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, un număr de 403 suceveni s-au prezentat la medic pentru a se vaccina împotriva gripei de sezon și a celei cu virusul A N1H1. Dintre aceștia 106 sunt bolnavi cronici, 295 sunt bătrâni de peste 65 de ani și două cadre medicale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI