După 14 ani de absență

2010, anul în care voleiul sucevean a revenit în elită

Luna ianuarie a anului 2010 i-a găsit pe voleibaliștii de la CSMU LPS Suceava în plină activitate, ei jucând la început de an nu mai puțin de patru meciuri din cadrul Seriei Est a Diviziei A2.
 

Dacă în sezonul competițional 2008-2009 s-a considerat că echipa suceveană nu are suficient potențial și susținere pentru a forța barajul de promovare în Divizia A1, în campionatul următor, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Județean Suceava, Iulius Mall și, bineînțeles, al CSM Suceava, gruparea pregătită de profesorul Victor Pancu a „atacat” cu curaj obiectivul revenirii în primul eșalon valoric. La finele sezonului regulat, CSMU LPS Suceava s-a clasat pe locul al doilea și a jucat, pe rând, în faza întâi a campionatului cu Videoclip Ploiești, apoi cu CSU CSȘ Galați și la final cu CSM București. Voleibaliștii suceveni au trecut la pas de formația ploieșteană, pentru ca apoi să depășească echipa gălățeană cu o victorie cu 3-2 chiar pe terenul acesteia. Cea mai interesantă dublă întâlnire s-a desfășurat la București, acolo unde CSMU LPS Suceava a înfruntat o viitoare adversară de la barajul de promovare. Spre lauda lor, sucevenii i-au învins pe bucureșteni chiar la ei acasă cu 2-0 la partide, 3-2 și 3-0. În pofida succesului, tehnicianul sucevean Victor Pancu a avertizat că gruparea din Capitală are resurse și va veni cu o cu totul altă echipă la barajul de promovare, lucru care s-a și întâmplat. Cu moral bun și cu o mare dorință de victorie, echipa CSMU LPS Suceava s-a aliniat la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1 după 14 ani de pauză alături de formațiile CSM București, „U” Timișoara și Rapid București. În primul meci din Sala „Elisabeta Lipă” din Botoșani, sucevenii au dat piept cu cel mai dificil adversar, CSM București. Puținii susținători suceveni veniți la acest meci au răgușit degeaba, pentru că elevii profesorului Victor Pancu au jucat cu trac în fața unei formații mult mai bine articulate și mai montate. În ciuda înfrângerii, a doua zi CSMU LPS Suceava a depășit gruparea „U” Timișoara, grupare venită parcă în excursie la Botoșani. În meciul decisiv pentru promovare, sucevenii s-au mobilizat exemplar și au depășit cu 3-1 pe Rapid București, aceiași puțini suporteri suceveni răgușind de bucurie de această dată. La finalul turneului de promovare antrenorul Victor Pancu avertiza: “Greul abia acum începe și pentru a rezista în primul eșalon valoric al voleiului românesc ne mai trebuie 2-3 jucători de valoare. Am ochit deja trei sportivi și sper să reușesc să-i conving să vină să joace la Suceava”. La fel ca și tehnicianul sucevean, managerul Traian Căldare spunea că “sunt fericit că anul acesta, când se împlinesc 52 de ani de când am venit în Suceava, am reușit să promovez pentru a patra oară cu formația de volei. Sper să rezistăm primul an, fiindcă acesta este cel mai greu”. Voleibaliștii suceveni au primit diplome de excelență cu prilejul Zilelor Sucevei Componenții echipei de volei masculin CSMU LPS Suceava, care au reușit la finele sezonului competițional 2009-2010 să promoveze în primul eșalon valoric, au fost recompensați cu prilejul Zilelor Sucevei. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, le-a acordat sportivilor pregătiți de profesorul Victor Pancu diplome de excelență pentru intrarea în Divizia A1. Dacă în urmă cu un an, handbaliștilor de la CS Universitatea li s-au recunoscut meritele deosebite în promovarea sportului sucevean, acum a fost rândul celor de la volei să primească distincții din partea municipalității. Alături de jucători, la eveniment au fost prezenți antrenorul Victor Pancu, directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim, managerul Traian Căldare, cei care și-au adus și ei din plin contribuția la promovarea în Divizia A1. “Trebuie să mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în încercarea noastră reușită de a reveni printre cele mai bune echipe din țară, acolo unde am mai fost ani de-a rândul. În mod cert, greul de-acum începe și va trebui să găsim soluții atât pentru menținerea jucătorilor noștri, dar și pentru aducerea a încă doi-trei sportivi de talent pentru a ne putea menține în primul eșalon valoric al voleiului masculin românesc”, declara antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu. Cei care au reușit performanța de a readuce voleiului sucevean în primul eșalon valoric sunt: Sasu, Huțuleac, Orășanu, Giurcă, Someșan, Suson, Ursachi, Bocancea, Soveja, Prodan, Cosovanu. Divizia A1, prea „tare”, deocamdată, pentru CSMU LPS Suceava Așa cum anticipaseră cunoscătorii voleiului sucevean, campionatul Diviziei A1 nici nu se putea compara cu Divizia A2 și echipa CSMU LPS Suceava avea nevoie de întăriri. În prima fază, după promovare, gruparea suceveană i-a pierdut pe Suson, revenit la formația sa Unirea Dej, și Someșan, operat la genunchi după accidentarea gravă de la barajul de promovare. Fără să fie susținută, așa cum s-a promis, proaspăt promovata în Divizia A1 de volei masculin i-a achiziționat doar pe Răzvan Olteanu și Robert Pietraru, jucători buni, cu care totuși formația suceveană era mai „subțire” decât la barajul de promovare. În principiu nu s-a înțeles un lucru destul de simplu și anume acela că altfel gândești să cheltuiești la 20 de ani și pe alte chestii și altfel faci acest lucru la 50 de ani de exemplu. Am vrut să spunem că fondurile erau bune la început de campionat, atunci când se puteau transfera câțiva jucători de calibru, lucru relativ inutil la final de tur, atunci când deja sucevenii au pierdut toate jocurile. Oricum, CSMU LPS Suceava, cu sprijinul Primăriei Suceava, a realizat un stagiu de pregătire centralizată la Poiana Negri, lucru extrem de folositor în perspectiva debutului din campionat. Mai mult chiar, formația suceveană a făcut și câteva meciuri amicale, pentru ca în cadrul „Cupei României” să poată să urmărească la lucru toate componentele Diviziei A1. Îngrijorați de ceea ce au văzut, voleibaliștii suceveni au încercat să se monteze singuri pentru un debut de sezon competițional extrem de dificil. Prima partidă a sezonului competițional 2010-2011 a fost cea cu Steaua, în de-plasare, înfrângerea cu 3-0 fiind relativ previzibilă. A urmat apoi jocul cu CSM București. Așa cum era de așteptat, gruparea din Capitală a venit la Suceava cu un lot foarte puternic cu care s-a impus fără mari probleme. Trebuie menționat totuși faptul că în setul secund sucevenii i-au avut în mână pe bucureșteni, dar lipsa lor de experiență la nivel de Divizie A1 și-a spus cuvântul. Până la etapa a VIII-a, CSMU LPS Suceava nu a câștigat niciun set, în rândul componenților echipei instalându-se o stare de blazare și o tensiune care nu prevestea nimic bun. Au urmat apoi primul punct din campionat și primele două seturi câștigate în fața unei formații cu nume, Explorări Baia Mare. În acest joc sucevenii au demonstrat că au resurse, pot să se automotiveze și să se „bată” de la egal la egal cu sportivi de valoare care fac parte din loturile naționale ale României. Din păcate, după meciul bun făcut în compania băimărenilor, voleibaliștii de la CSMU LPS Suceava nu au putut depăși cealaltă formație din „coada” clasamentului, Torpi Târgu Mureș, cedând pe teren propriu cu 2-3. Sportivii suceveni au păcătuit în acest tur, încheiat pe ultimul loc în clasament cu doar două puncte, prin lipsă de concentrare și prin absența unei „răutăți pozitive”, extrem de necesare pentru un moral bun. Sucevenii au ratat nenumărate servicii și au greșit preluări simple, pentru ca apoi să nu reușească decât foarte rar să se „ambaleze” pentru a le recupera. Turul de campionat în Divizia A1 a fost o adevărată experiență pentru voleibaliștii suceveni și în partea a doua a campionatului se pare că vor ști exact cum stau lucrurile în primul eșalon valoric. Anul 2010 a avut încă un moment frumos, după promovare, omagierea profesorului Victor Pancu pentru 40 de ani în slujba voleiului sucevean. Antrenorul echipei CSMU LPS Suceava a primit din partea MTS o diplomă de excelență pentru 40 de ani în slujba voleiului sucevean Sediul Clubului Municipal Suceava a fost gazda festivității de înmânare a diplomei de excelență pentru 40 de ani de activitate voleibalistică profesorului Victor Pancu. Diploma a fost trimisă de Ministerul Tineretului și Sportului și a fost semnată de ministrul secretar de stat Doina Melinte, și ea fostă componentă a CSM Suceava. „Vreau să-l felicit pe profesorul Victor Pancu pentru îndelungata sa activitate în slujba voleiului sucevean. Profesorul Victor Pancu este unul dintre cei mai vechi componenți ai Clubului Sportiv Municipal Suceava și are meritul de a fi fost consecvent în cariera sa. Diploma este o recunoaștere a muncii depuse în patru decenii și este semnată de ministrul secretar de stat Doina Melinte, fostă componentă a clubului nostru”, declara directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături de-a lungul anilor și, în special, doctorului Traian Căldare. Mulțumesc, de asemenea, primarului Ion Lungu, viceprimarului Viorel Seredenciuc și celor care au susținut și susțin sportul sucevean. Sunt puțin emoționat, dar și mulțumit că mi s-a făcut cinstea recunoașterii contribuției mele modeste la promovarea voleiului sucevean”, spunea profesorul Victor Pancu. La final de an 2010, unul extrem de bogat în evenimente voleibalistice, se poate concluziona faptul că Suceava are tradiție în volei, potențial uman și merită să aibă o echipă printre cele mai bune din România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI