Din cauza datoriilor Primăriei sucevene

Intervenții restrânse la deszăpezire

> Municipalitatea datorează firmei de salubritate 3 milioane de lei În municipiul Suceava, la deszăpezire se intervine, cu prioritate, mai ales pe arterele principale – recunoaște primarul Ion Lungu.
 

Șeful administrației locale spune că, pentru îndepărtarea zăpezii, împrăștierea de antiderapant și de soluție safe-coat, cheltuielile sunt mari și,deoarece restanțele către Rosal au ajuns la un nivel însemnat, municipalitatea nu poate cere mai mult firmei de salubritate. „Dacă pretindem mai multe servicii, trebuie să le și achităm. Din nefericire, avem restanțe la plată destul de consistente către firma Rosal, determinate și de faptul că trebuie să suportăm costurile cu transportul deșeurilor la Botoșani. Pentru a emite pretenții, ar trebui să fim și cu plățile la zi, ceea ce deocamdată nu se întâmplă”, subliniază ocupantul fotoliului din Areni. Bugetul local are către Rosal Grup datorii de circa 3 milioane de lei, dl Lungu sperând ca debitele să scadă odată cu încasarea taxei majorate de ecologizare. De la 1 ianuarie 2011, persoanele fizice sunt obligate la o contribuție de 4 lei/lună/persoană, cu 1,5 lei mai mult decât în prezent. La agenții economici, taxa de salubritate se calculează pe numărul de salariați și cel al asociaților sau administratorilor, la nivelul de 6 lei/persoană/lună. În cazul instituțiilor publice, cuantumul taxei este de 3 lei lunar pentru fiecare lucrător. Prin actul adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate menajeră, operatorul local Rosal Grup a semnat cu Urban Serv Botoșani un contract de prestări servicii, prin care firma din urmă preia și depozitează, pe platforma botoșăneană, deșeurile menajere adunate de pe raza municipiului Suceava. Demersul a fost necesar din cauza închiderii, de la 15 iulie 2010, a activității platformei de la Antilești-Fălticeni, pe care municipiul Suceava își ducea gunoiul. Un transport la Botoșani se face la tariful de 1300 de lei/cursă, acesta incluzând și contravaloarea operării în rampă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: