Mamă de erou al Revoluției

Nu numai că nu i-au dat, dar i-au luat și pensia !

Au trecut 365 de zile de când membrii Asociației Revoluției din Decembrie 1989, adunați la masa președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-au promis bătrânei Silvia Maruseac, din Milișăuți, ajutorul pentru dobândirea drepturilor care i se cuvin oricărei mame de erou al Revoluției din 1989. La un an de zile de la respectiva întâlnire, femeia, care anul acesta a împlinit 76 de ani, nu numai că nu a primit nimic din cele promise atunci, ci a rămas și fără singura ei sursă de venit. O pensie de 350 de lei!!!
 

La inițiativa Prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, anul trecut, pe 22 Decembrie, au fost invitați și transportați în capitala județului toți urmașii eroilor suceveni care și-au pierdut viața la Revoluția din 1989. Invitații au asistat la slujba de pomenire oficiată la Biserica „Sf. Înviere” în cinstea eroilor martiri, după care s-au îndreptat către Palatul Administrativ, unde s-au întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Printre urmașii eroilor prezenți la eveniment s-a numărat și Silvia Maruseac. Femeia și-a spus atunci oful, de față cu membrii Asociației Revoluției din Decembrie 1989. Printre lacrimi, bătrâna a povestit cum și-a pierdut fiul în vârstă de 20 de ani la Revoluție și cum „a consolat-o” statul cu o pensie de 350 de lei. Tot atunci, cei din conducerea organizației s-au arătat indignați de faptul că femeia, mamă de erou, primește din partea statului nici 400 de lei. În acest context, Octavian Nestor, reprezentant al Asociației Revoluției din Decembrie 1989, și-a luat angajamentul să o ajute pe bătrână. I-au luat pensia ! La un an de zile de la respectiva întâlnire, bătrâna Silvia Maruseac susține că nu a beneficiat de ajutorul nimănui. Mai mult, mama eroului Ion Maruseac susține că statul i-a luat și pensia de 350 de lei, pe motiv că nu a reactualizat dosarul de beneficiar. Acum femeia ar avea nevoie de bani mai mult ca niciodată, întrucât are probleme grave de sănătate și se deplasează din ce în ce mai greu. „După ce am plecat atunci de la Prefectură nimeni nu mi-a mai spus nimic. Nu numai că nu am primit nimic în plus față de ce aveam, dar din luna aprilie nu am mai primit nici pensia de 350 de lei. Trebuia să le duc un certificat cu tricolor și abia ieri am primit hârtia de la Suceava”, ne-a declarat Silvia Maruseac. Femeia a ținut să precizeze că Primăria Milișăuți și-a făcut datoria față de ea. Silvia Maruseac a primit, în conformitate cu legislația în vigoare, 500 mp de teren. Mai mult, pe monumentul din localitate, ridicat în cinstea eroilor, este inscripționat și numele băiatului ei, decedat la Revoluție – Ion. „Am făcut ce s-a putut!” Contactat telefonic ieri, Octavian Nestor, reprezentant al Asociației Revoluției de la 1989, ne-a declarat că s-a ținut de cuvânt și a ajutat-o pe Silvia Maruseac. „I-am făcut dosarul și fotocopii după toate actele. Am înmânat dosarul domnului prefect Sorin Popescu, care și-a luat angajamentul de a-l trimite mai departe la Guvern”, ne-a declarat Octavian Nestor. Până la închiderea ediției nu am reușit să luăm legătura cu prefectul județului Sorin Arcadie Popescu, care ar fi putut să ne lămurească cum a fost posibil ca bătrâna să rămână fără pensia de urmaș. Și-a adus acasă copilul între patru scânduri În urmă cu 21 de ani, Silvia Maruseac și-a adus acasă copilul de la Timișoara, unde plecase la muncă, între patru scânduri. „Numai o mamă care și-a pierdut copilul poate să înțeleagă ce simt eu. L-am lăsat să plece la muncă la Timișoara, împreună cu mai mulți băieți din sat. În iarna lui 1989, chiar înainte de Crăciun, prietenii lui au venit acasă, iar el nu. I-am întrebat unde este Ion al meu și de ce nu a venit acasă? O parte dintre ei s-au ferit să-mi răspundă, iar alții au spus că nu știu. Simțeam că s-a întâmplat ceva rău și am decis să mă urc în tren și să plec la Timișoara ca să-mi caut băiatul”, ne-a povestit femeia. „Când am ajuns în Timișoara, se trăgea cu armele. Mi-am căutat băiatul la spital și la crematoriu”, ne-a spus mama eroului. Abia după Crăciun femeia și-a găsit copilul, îngropat într-un cimitir din Timișoara, și l-a adus acasă. „Băiatul a fost împușcat în cap și îngropat într-un sicriu vai de capul lui. L-am recunoscut după faptul că-i lipsea un deget de la mână. Când l-au dezgropat, oamenii mi-au spus să nu mă apropii de sicriu, dar eu nu am putut să stau departe de el. Era băiatul meu”, spunea plângând bătrâna. La 21 de ani de la moartea fiului ei, femeia nu-și găsește liniștea, fiindcă nu a reușit să afle cine i-a ucis băiatul. „Știu că ordinul l-au dat Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu. Am fost de atâtea ori la procese la București și de fiecare dată ieșeau nevinovați, pentru că aveau avocați buni ca să-i apere”, spune mama eroului Ion Maruseac. Care sunt drepturile Silviei Maruseac? În calitate de mamă de erou ucis la Revoluția din 1989, Silvia Maruseac ar trebui să primească în conformitate cu Legea nr.341/2004 – Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, suma lunară de 918 lei. Deși are toate actele care îi atestă statutul de urmaș de erou al Revoluției, Silvia Maruseac nu a mai văzut niciun leu de la stat din luna aprilie a.c. Până atunci femeia a primit doar 350 de lei pe lună, pentru că nimeni nu s-a obosit să o învețe ce anume trebuie să ceară și ce i se cuvine de fapt. De asemenea, potrivit legii, Silvia Maruseac are acces gratuit la tratamente și medicamente în spitale, policlinici, baze de tratament și stațiuni balneoclimaterice. De asemenea, mama eroului Ion Maruseac ar trebui să beneficieze de transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun și, anual, de 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători; anual – 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural. Pe 22 Decembrie, la Biserica „Sf. Înviere”, ceremonial închinat eroilor Revoluției din 1989 Ion Maruseac nu este singurul sucevean care și-a pierdut viața la Revoluția din 1989. Pe lista eroilor se mai află și operatorul chimist Vasile Balmuș, de 25 de ani, din Arbore, împușcat în fața Catedralei din Timișoara și ars la crematoriul Cenușa; Constantin Bordeianu, de 23 de ani, din Drăgușeni, strungar la Uzinele 23 August, împușcat la București. Alți eroi sunt sublocotenentul Ioan Bute, de 23 de ani, din Fălticeni, angajat la Miliția Arad, Veronica Curic, de 32 de ani, din Suceava, și Ioan Doru Husman, de 19 ani, din Adâncata, muncitor în construcții. Toți acești eroi vor fi comemorați pe 22 Decembrie, la Biserica „Sf. Înviere”, unde, începând cu ora 10, un sobor de preoți va oficia o slujbă de pomenire. Tot atunci, oficialitățile locale și județene vor depune coroane și jerbe de flori la Monumentul „Eroilor Revoluției” de la Biserica „Sf. Înviere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI