Terenul acoperit din Complexul „Zamca”, o arenă pe care se poate juca în orice anotimp

 

Terenul din Complexul „Zamca”, cu o suprafață de 46 de metri lungime și 22 lățime, poate găzdui partide de minifotbal și tenis indiferent de anotimp. Iarna terenul este acoperit, iar căldura este asigurată de un sistem de încălzire cu două „tunuri”. Vara se poate juca și pe ploaie, pentru că prelata laterală a terenului este detașabilă. „De mult doream să avem în Complexul «Zamca» un teren cu iarbă sintetică. Am reușit acest lucru la finele acestui an, în pofida faptului că 2010 a fost unul dificil din punct de vedere financiar. Cele mai importante modificări față de vechiul teren sintetic, pe lângă dimensiunile mai mari, sunt legate de suprafața de joc. Acest nou teren are o suprafață de joc specială, mult mai moale decât cea veche, ducând la o solicitare mai moderată a articulațiilor și ligamentelor. Am schimbat și dimensiunile porților, acum au patru metri lungime și doi înălțime, pentru am vrut să dăm o șansă în plus atacanților, un joc cu mai multe goluri marcate fiind mult mai spectaculos decât unul «închis». În ceea ce privește prețurile, ele rămân la fel, pentru abonați existând reduceri”, a declarat administratorul complexului „Zamca”, Gheorghe Filipciuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: