Surprize la 100

Cei 100 de ani pe care doamna Ana Lazăr i-a împlinit sâmbătă au o rezonanță absolut specială. În primul rând pentru minunata persoană care este venerabila femeie, vivace și înțeleaptă cum puțini despre care am scris până acum ajunși la această vârstă ne-au convins că sunt. Iar în al doilea rând, pentru uimita lume care, cunoscând-o la această rară etate recunoaște că vârsta a treia nu este numai înțeleaptă sau nu dă numai în mintea copiilor, ci este una care merită necondiționat respectul nostru.
 

Învățătoarea care a luat pensie mult mai mult decât s-a așteptat statul coboară adesea de la Căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei (în ultima vreme însoțită de o persoană de acolo, deh, este iarnă…) la redacția noastră pentru a-și împrospăta rezerva de cărți pe care le citește. Le aduce pe cele împrumutate și-și alege, dintre aparițiile editoriale aduse în redacție, ceea ce și-ar dori să citească. Apoi pleacă la magazinul „Bucovina” pentru cumpărături. Vara, pleacă uneori certându-ne, mai degrabă serios decât în glumă, că ne cam lipsesc florile din curte. Vineri, centenara a fost vizitată de ÎPS Pimen, care a felicitat-o și i-a lăsat un semn al binecuvântării sale. Sâmbătă, după slujba din biserica așezământului în care Ana Lazăr viețuiește de la înființarea lui, a urmat o „petrecere” dăruită minunatei bătrâne de cei ce i-au devenit „copiii” ei, familia Mariana și Liviu Melinte (Liviu a locuit o vreme în gazdă la doamna învățătoare, cândva, atunci când ea mai avea apartamentul din zona Mănăstirii „Sf. Ioan”). O „petrecere” calmă, în stilul creat de locul ce o găzduiește pe bătrână. Surpriza evenimentului a fost creată de două tinere doamne, venite intenționat acolo. Venirea lor era însoțită de flori, de un tort superb cu „suta” de ani marcată special și cu cadouri. Una dintre ele este medic și și-a explicat prezența în urma unei întâmplări care a marcat-o. „A urcat până la etajul trei, la «dermato», spunându-mi că a căpătat o infecție la mână, probabil mușcată de vreo insectă aciuată între florile pe care le îngrijește la Cămin. Când mi-a declarat vârsta, am amuțit: 99 de ani și-n decembrie face 100! Mi-am notat evenimentul pe calculator și iată-ne aici, încântate de frumusețea pacientului, a omului, a vârstei și a unui suflet minunat. La mulți ani!”…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: