Municipalitatea vrea să recupereze 270.000 de euro

Primăria a stabilit diferențele de plătit pentru cele 20 de apartamente contractate de persoane fizice, în anul 1992, în Blocul nr. 20, din Ansamblul Obcini 1 B.
 

La acea dată, persoanele în cauză au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu Regia Autonomă Județeană de Utilități Comunale și Locative (RAJUCL) Suceava prin care aceasta din urmă se angaja să predea apartamentele către beneficiari în termen de 1 an de la parafarea documentelor în cauză. Semnatarii susțin că și-au achitat integral casele, la valoarea prevăzută în contract, și, din cauză că unitățile nu s-au finalizat în termenul prevăzut, s-au constituit în Asociația de proprietari nr. 20, 21, 22, acționând în instanță Primăria Suceava, în calitatea ei de „moștenitoare” al fondului locativ al fostei RAJUCL. La cererea potențialilor proprietari, Curtea de Apel Suceava a obligat municipalitatea să procedeze la terminarea lucrărilor, cele 32 de apartamente din Blocul nr. 20, dintre care 20 contractate, iar altele 12 adjudecate la licitație de către suceveni care aveau nevoie de o locuință, fiind date gata în luna august 2009. Întrucât cei în cauză susțineau că nu mai au de plătit niciun ban, Primăria a comandat un studiu de consultanță și expertizare a investiției imobiliare făcute din fonduri proprii și a valorii de piață a apartamentelor, inclusiv cu stabilirea sumelor achitate inițial de contractanți, dar și a diferenței care va trebui plătită pentru ca aceștia să intre efectiv în case. Raportul de expertiză a fost întocmit în intervalul 1 septembrie 2010 – 6 noiembrie 2010, de către Romcontrol Suceava, la cursul de 4,3 lei pentru 1 euro. Astfel, de pe urma celor 20 de apartamente, bugetul local ar urma să recupereze aproape 270.000 de euro, contractanții fiind obligați să achite chiar și peste 24.000 de euro pentru o unitate de locuit. Conform hotărârii de Consiliu Local aprobată ieri, pentru a primi cheile apartamentelor, beneficiarii vor trebui să achite integral, la casieria Primăriei, sumele care le revin. Tronsonul nr. 20, 21, 22 se află la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni și crea o imagine dezolantă reședinței de județ, fapt pentru care scheletele de beton au fost numite și „Blocurile Kosovo”. „Vom face câte o adresă oficială pentru fiecare dintre cei aflați în această situație, înștiințând asupra diferenței de achitat. Fie că respectivii vor plăti această diferență, fie că le vom achita noi suma pe care au plătit-o beneficiarii până acum, iar apartamentele să rămână la Primărie”, a declarat primarul Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI