Un pas, apa. Următorul, „sucevenii să aibă după ce o bea”

Pe masa Comisiei Europene stă spre aprobare un proiect de 120 de milioane de euro pentru reabilitarea și extinderea alimentării cu apă și canalizării în tot județul
 

Odată cu finalizarea ISPA, județul Suceava ar putea să fie, în 2011, terenul de aplicare a altui mare program, cel de extindere a rețelelor de apă și de canalizare, anunță șeful executivului județean, Gheorghe Flutur. Dl Flutur precizează că programul are valoarea de 120 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane de euro vor lua calea municipiului Suceava, aprobarea deschiderii finanțării fiind pe masa Comisiei Europene. Președintele CJ spune că, în zona metropolitană Suceava, care include și orașul Salcea, este vorba despre reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 56 km, iar al celui de canalizare, pe o întindere de 36 km. Vizate sunt noile cartiere Laniște, Tătărași, dar și cel din perimetrul Autoservice, zone deficitare la capitolul utilități. Pentru ca toate acestea să fie posibile, va fi mărită capacitatea stației de alimentare cu apă potabilă de la Berchișești, în reabilitare intrând 76 de puțuri de captare. „Sunt investiții pe care le facem pentru municipiul Suceava, astfel încât să devină 100% racordat la rețelele de utilități, efortul investițional făcut în acest sens, fiind unul uriaș”, subliniază șeful executivului județean. El speră ca, la sfârșitul lunii ianuarie, Comisia Europeană să-și dea aprobarea pentru cel de-al doilea proiect de extindere, reabilitare și modernizare a infrastructurii județene de alimentare cu apă și canalizare. „Acum venim cu un proiect mai mare, care se adresează mai multor localități, în valoare de 120 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane de euro vor fi orientate înspre municipiul Suceava. Și dacă tot vorbim despre apă, cred că pasul următor este să ne luptăm ca sucevenii să aibă după ce o bea, făcând investiții în locuri de muncă”, explică Gheorghe Flutur, adăugând că, în aglomerarea suceveană, potrivit studiilor efectuate, vor fi circa 25.000 de beneficiari pe componenta de apă și 20.000 pe componenta de canalizare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: