Cupa “Moș Crăciun” a ajuns la ediția a IV-a

Dorin Goian și alți fotbaliști suceveni vor juca în deschiderea competiției într-un meci demonstrative

În perioada 21-23 decembrie, la Suceava se va desfășura cea de-a patra ediție a Cupei “Moș Crăciun” la fotbal pentru copii.
 

Goian

Întrecerea, organizată de CS Sporting cu sprijinul Primăriei Suceava și al Consiliului Județean este structurată pe patru categorii de vârstă, adresându-se copiilor născuți în anii 1999, 2000, 2001 și 2002. Deoarece balonul de la Universitate a intrat în reparații, meciurile din cadrul Cupei “Moș Crăciun” se vor desfășura în două locații, sala de la Liceul cu Program Sportiv și Complexul „Zamca”, acolo unde noul teren sintetic acoperit va fi inaugurat săptămâna viitoare. La fel ca la edițiile anterioare, pe lângă cluburile din județul Suceava, la competiție sunt așteptate să participe grupări de tradiție de pe întreg cuprinsul țării. În afara meciurilor din concurs, organizatorii Cupei „Moș Crăciun” au programat pentru ziua de 21 decembrie și un meci demonstrativ în sală, între fostele glorii ale fotbalului sucevean, la care și-au anunțat deja participarea nume grele ca Dorin Goian, Daniel Bălan, Lucian Goian, Mihai Guriță, Dorin Semeghin, Andrei Rohețki sau Marius Onciu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: