„Nu stăm bine la investiții private“

> “ Nu putem trăi cu asfalt, canalizare și săli de sport”, spune președintele CJ Gheorghe Flutur, arătând că este necesară atragerea de către județ a unor investiții în industrie și servicii > Potrivit lui, se poartă tratative pentru deschiderea unei fabrici de mașini de teren multifuncționale, la Gura Humorului
 

Gheorghe FLUTUR

„Strategia mea este să plecăm noi după investitori și nu să-i așteptăm la birou cu pliante”, a declarat, ieri, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care susține necesitatea atragerii de investiții private în județ în diverse domenii, arătând că, în ceea ce privește investițiile publice, acestea se vor situa, la anul, între 700 mii și un miliard de euro. Potrivit șefului deliberativului județean, pentru județul Suceava, anul 2011 trebuie să devină anul investițiilor private. „Nu stăm bine la investiții private”, a spus Flutur, care a arătat că începe demersuri pentru atragerea de investitori din China pentru lucrări de infrastructură rutieră, lucrări de îndiguire a râurilor și industria alimentară, dar și din Austria și Germania. El a adăugat că fiecare primar din județ urmează să facă o analiză a potențialului investițiilor private din localitatea pe care o administrează, pentru a fi prezentată potențialilor investitori, menționând că, în prezent, se află în tratative deschiderea unei fabrici de mașini de teren multifuncționale la Gura Humorului. „Nu putem trăi cu asfalt, canalizare și săli de sport”, a spus președintele CJ Suceava, subliniind necesitatea atragerii de investiții în industrie, în special cea alimentară, dar și în servicii. Totodată, președintele CJ Suceava a mai arătat că este nevoie de o autostradă nord-sud sau de investiții urgente de îndiguire, iar fondurile de la buget sunt reduse și nu permit astfel de investiții. „Nu pot aștepta să-mi dea ministerul bani pentru diguri. Este bătălia cu timpul pe care trebuie să o câștigăm. Nu putem aștepta o nouă inundație și apoi să solicităm bani de la buget pentru refacerea caselor și infrastructurii distruse”, a spus președintele CJ Suceava. El a arătat că legea parteneriatului public-privat este o șansă pentru atragerea investițiilor private și dezvoltarea economică a zonei, menționând că și Guvernul va trebui să ia în calcul să creeze mai multă stabilitate fiscală, iar autoritățile locale vor avea grijă să creeze un mediu prietenos pentru investiții.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: