Personala Mihai Ferbei, un pictor scump la vedere

Scump la vedere, însingurat, dar nerefuzând uneori prezențe în expoziții de grup și colective, iubindu-și semenii și publicul cumva mai la distanță în favoarea apropierii de șevalet și a dialogului cu inspirația și culorile, pictorul Mihai Ferbei este un nume cunoscut și apreciat în Suceava.
 

După absolvirea Facultății de Arte Plastice din Iași, a lucrat o vreme în învățământ la Botoșani, pe meleagurile natale (s-a născut în 1937 în Cracalia-George Enescu), apoi la Suceava, unde s-a și stabilit de ceva vreme. S-ar putea să se simtă de-acum și legat de această așezare, dacă, iată, îi invită pe iubitorii ei de frumos la expoziția sa personală, o expoziție-eveniment și în viața artistului, și în viața culturală a Sucevei, expoziție al cărei vernisaj va avea loc joi, 9 decembrie 2010, ora 16,00, la Galeria de Artă ,,Ion Irimescu” Suceava, sub egida Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Semnând o invitație și din partea Filialei, a cărei președintă este, artista plastică Lucia Pușcașu ni-l prezintă pe pictorul Mihai Ferbei ca pe ,,un artist sensibil, cu lucrări interesante, moderne și foarte originale”. Alăturăm, la rându-ne, încă un argument pentru onorarea acestei deosebite invitații: despre pictor și despre creația sa va vorbi tânăra universitară ieșeană Emanuela Ilie, pe care am mai întâlnit-o în Suceava și la alte manifestări plastice, dar și literare, autoare de cărți, semnatară de studii, articole, cronici plastice în numeroase reviste literare și de cultură, inclusiv în paginile ,,Crai nou” – Literatură&Artă. Așadar, nu uitați: joi, 9 decembrie 2010, la Galeria de Artă ,,Ion Irimescu” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: