În cadrul protocolului dintre Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași și Spitalul Județean Suceava

Managerul Râmbu a cerut 20 de rezidenți care vor face practică la spital

Ei vor fi din toate specialitățile medicale
 

O delegație de la Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași va veni săptămâna viitoare la Spitalul Județean Suceava pentru a vedea condițiile de lucru și de cazare din secții, hotărâtoare pentru încheierea protocolului dintre cele două instituții, protocol care va “parafa” pregătirea medicilor rezidenți la spitalul din Suceava. Reamintim că facultatea ieșeană și-a dat acordul de colaborare cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care va deveni o bază de pregătire practică pentru medicii rezidenți de la Iași. Managerul spitalului sucevean, Vasile Râmbu, a declarat ieri că Senatul facultății lucrează în prezent la protocolul care se va încheia între facultate și spital. El a mai informat că a solicitat facultății 20 de rezidenți din toate specialitățile, printre care chirurgie generală, cardiologie, urologie, neurologie. “Pregătirea rezidenților se va face sub supravegherea șefilor de secție, a medicilor doctori în științe din spital; avem în spital 17 medici doctori în științe. Spitalul nostru oferă la ora actuală condiții bune de lucru pentru rezidenți, ei vor ajuta și la desfășurarea actului medical”. Vasile Râmbu a mai precizat că “s-au identificat deja spații pentru cazarea rezidenților” atunci când vor veni să-și facă practica. El a adăugat că, deocamdată, protocolul va fi încheiat cu Iașiul, “dar pe viitor vom face protocoale și cu alte centre universitare”. Conform estimărilor Consiliului Județean, în subordinea căruia se află spitalul, parteneriatul ar putea să înceapă din ianuarie viitor, pregătirea rezidenților la Suceava fiind primul pas spre transformarea spitalului sucevean în spital clinic, lucru pentru care va avea nevoie de aprobarea ministerului de resort. Statutul de spital clinic va aduce Spitalului Județean Suceava și posibilitatea de a atrage mai ușor finanțare, dotare cu aparatură medicală performantă și implementarea unor terapii noi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: