Un „refren” care ar trebui să preocupe autoritățile

Haideți la joacă ! Dar n-aveți unde

Societatea își dorește să aibă copii, adolescenți și tineri educați, liberi și echilibrați, care să știe să se țină departe de tentații ce îi poartă pe calea viciilor. Subiectele legate de droguri, de ierburile halucinogene au preocupat și preocupă în continuare specialiștii în sănătate, în educație, autoritățile.
 

Nu e suficient să le interzici, e absolut necesară și această măsură, dar nu rezolvă problema de fond. Lumea ar trebui să se întrebe mai des ce alternative au copiii, mai mici și mai mari, pentru a-și consuma energia, a-și relaxa și fortifica organismul, și chiar să facă ceva concret în acest sens. Fiindcă se știe că acum scaunul de la computer îi atrage ca un magnet, de la vârste fragede chiar. „Copiii sunt prin definiție hiperactivi și mereu cu chef de joacă, spontani și atrași de tot ce e nou”, spun psihologii. Dar tot ei constată că, pe an ce trece, unii copii pot abandona mișcarea sau sportul din diverse motive: programul încărcat de la școală, stilul sedentar de viață al părinților, un anturaj care nu încurajează exercițiile fizice, atracția pentru internet și jocuri care duc la un timp îndelungat petrecut în fata calculatorului sau obișnuința de a lenevi în fața televizorului. „Fetele mele au crescut mai mult în casă”… Dar dacă ar vrea să facă altfel, ce li se oferă? „Nu sunt alternative, fetele mele au crescut mai mult în casă, în școală și pe strada dintre casă și școală. Cu rolele n-au unde merge, trotuarele sunt praf, iar locuri de joacă sunt puține și mai mult pentru cei mici. Nu au unde să alerge, e lipsă de spațiu între blocuri, nu mai spun că spațiile sunt ocupate de mașini”. Ne-a spus prof. Oltea Prelucă, de la Școala Generală Nr. 9. Școala face ce poate, organizează activități extrașcolare, și încearcă astfel să-i distragă pe elevi de la preocupări mai puțin ortodoxe: „Stând de vorbă cu părinții, ei chiar ne-au cerut să-i primim la școală în activități extrașcolare ca să-și aleagă varianta potrivită pentru petrecerea timpului liber. Fac dans, carate, teatru. Ei nu au locuri speciale unde să se joace, unde să fie și supravegheați, de obicei se joacă în fața blocului”, ne-a spus directoarea Școlii Generale Nr. 8, prof. Carmen Sima. Există însă un timp dintre învățatul de acasă, cursurile de la școală și alte activități de acolo, pe care copiii trebuie să-l umple. La ciclism, satul a luat-o înaintea orașului Pentru adolescenți au apărut și sporturi mai moderne, precum ciclismul, rolele, skateboardul, dar în orașul nostru n-am prea văzut adolescenți practicându-le. Deunăzi, câțiva băieți se plimbau cu bicicleta prin fața Prefecturii. Au fost opriți de jandarmi și trimiși să o facă la Cetate, numai că acolo nu sunt sub ochii părinților sau ai educatorilor, plus că distanța față de oraș și de casă e incomodă. Cât despre role și skateboard, ar trebui spații amenajate în mod special și e clar că nu există la noi. „Nu știu în ce măsură se practică aceste jocuri mai moderne, e drept că nici nu le sugerează nimeni. Copiii se mai dau cu rolele în fața blocului, dar ele nu sunt recunoscute ca sporturi. În orașe nu sunt condiții, doar la Fălticeni s-a trasat un culoar pentru bicicliști, pe Bulevardul Republicii, e singura localitate din județ unde s-a făcut ceva în acest sens. În schimb, avem implementată în județ o activitate numită cicloturism, în multe localități, de exemplu la Voitinel la Pârteștii de Jos. Profesori și elevi se adună cu bicicletele și fac drumeții pe la mănăstiri. Și-au cumpărat biciclete, mai noi, mai vechi și au început să practice acest sport. Tinerii nu au posibilități în orașe, în mediul rural există posibilitatea unei organizări mai bune, oamenii sunt mai săritori. În Suceava trotuarele sunt foarte înguste, nu văd unde s-ar putea face ceva pentru bicicliști”, ne-a precizat inspectorul de sport Gheorghe Coman. Probabil domnul profesor nu știe, dar în Suceava există trasată pe trotuar o pistă pentru bicicliști în cartierul George Enescu. „Mi-ar plăcea să fie spații speciale pentru role și skateboard, am văzut că sunt prin alte orașe” Ce spun adolescenții de clasa a VIII-a? Angela: „Merg la înot, la Școala Generală Nr. 3, fac și aerobic, merg cu bicicleta, dar la țară, la Adâncata. În oraș nu știu pe unde pot să merg cu bicicleta, am auzit că sunt niște benzi pe lângă spital, dar n-am fost. Stau și la computer, dar nu mai mult de o oră. Mi-ar plăcea să fie mai multe parcuri în Suceava, piste pentru biciclete. Știu să merg cu rolele, mai mergeam prin cartier, dar anul acesta n-am mai reușit”. Edi: „Citesc foarte mult, mai stau la calculator, cam o oră pe zi, la jocuri. Ies și cu bicicleta, dar prin oraș nu prea, nu avem unde, mă duc la țară. Mai joc fotbal cu prietenii pe terenul de la școală. Mi-ar plăcea să fie spații speciale pentru role și skateboard, am văzut că sunt prin alte orașe”. Maria: „Citesc, fac înot la Universitate, de 2 ori pe săptămână. La computer stau mai mult în weekend, pe diverse site-uri de știri, ascult muzică, nu mă joc. Nu prea ies pe afară, doar mă plimb câteodată. Când eram mică mă duceam în parc, acum nu. Am încercat să merg cu rolele, dar trotuarele sunt stricate și nu prea se poate”. Directorul Școlii Generale Nr. 9 „Ion Creangă, prof. Constantin Mărgineanu, spune că școala organizează activități care să atragă elevii, dar ele sunt în competiție serioasă cu internet-cafe-urile, cluburile și discotecile. „Singurul care mai poate face ceva este Clubul Copiilor, noi am deschis o filială pentru cartierul Obcini, la școala noastră, unde vin mulți copii. Au teatru, au cerc de jurnalism, joacă șah. S-a mai rezolvat ceva prin apariția acestei săli polivalente de sport de la noi, se joacă handbal, baschet, tenis, se face dans modern. Ne-am gândit să implicăm copiii în activități de voluntariat, prin anumite ONG-uri, sunt copiii înscriși la Fundația ANA, la Organizația «Salvați copiii». Participă toți cei care sunt buni la carte. Mă deranjează că unii dintre ei, de clasa a VII-a sau a VIII-a, mă întreabă «ce-mi iese dacă fac asta?». Dar și aceste asociații trebuie să ofere garanția că acești copii participă la activități potrivite lor ca vârstă. Copiii mai merg și pe la Mall sau la Galleria, dar nu știu ce li se oferă acolo”, spune directorul. El a adăugat că celelalte școli generale din municipiu oferă puține alternative în ce privește mișcarea și dezvoltarea fizică a elevilor, neavând condiții: „Celelalte școli generale sunt vitregite din acest punct de vedere. Cartierele au sală de sport, este la Școala 7 din Ițcani, la Burdujeni, la noi în Obcini. Dar în oraș, cu excepția Școlii 3, celelalte școli generale nu au”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: