Fotbal, juniori

ACS Bucovina Șcheia, locul trei la faza zonală

Aflată la prima competiție importantă de la înființare, grupa de copii născuți în anul 2001 de la ACS Bucovina Șcheia a avut o comportare bună la faza zonală a Memorialului “Gheorghe Ola”, găzduit de Sala Polivalentă din Bistrița.
 

Fotbaliștii pregătiți de Cornel Dârman au evoluat cu aplomb, încheind competiția pe un onorant loc trei, fiind devansați doar de echipa gazdă Gloria, care avea să obțină, în cele din urmă, calificarea la turneul final și de la Kinder Sângeorgiu de Mureș. În primul meci al turneului zonal, Bucovina Șcheia a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Gloria Bistrița, singurul gol al sucevenilor fiind marcat de Ianis Onuț. După eșecul din meciul inaugural, pentru suceveni au urmat două victorii, 2-0 cu Varosi SK Miercurea Ciuc (goluri Sebastian Breniuc și Ianis Onuț) și 6-5 cu Universitatea Cluj (goluri Marian Pandele-3, Ianis Onuț-2 și Sebastian Breniuc). „Sunt pe deplin mulțumit de prestația echipei la turneul zonal de la Bistrița. Pentru noi urmează acum o perioadă încărcată, urmând ca în luna decembrie să participăm la două competiții importante, la Arad și la Miercurea Ciuc”, a declarat președintele grupării Bucovina Șcheia, Mihai Strugaru. Iată și lotul de jucători care a făcut deplasarea la turneul zonal de la Bistrița: Simon Mandiuc, Gabriel Chindriș, Sebastian Breniuc, Călin Botnariuc, Andrei Băițan, Șerban Ioniță, Ștefan Năstase, Cristoph Muntean, Marcos Muntean, Robert Muntean, Marian Pandele, Renato Pomparău, Ianis Onuț, Victor Grigore și Rareș Rață.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI