Sanitar-veterinarii au început descinderile de final de an

> Vor fi “călcate” și zonele din preajma târgurilor în care se vinde carne neexpertizată sanitar-veterinar sau carne “care substituie specia de la care provine”
 

Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au declanșat campania controalelor de sărbători la unitățile de procesare a cărnii, laptelui, la supermarketuri, depozite alimentare, unități de panificație, laboratoare de cofetărie-patiserie, piețe, târguri și hale pentru producătorii particulari. Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, face cunoscut că echipe ale instituției vor fi prezente în toate târgurile și piețele agroalimentare din județ, ele urmând a verifica existența documentelor care atestă proveniența, calitatea și salubritatea produselor alimentare, dar și pe cele care dovedesc proprietatea și starea de sănătate a animalelor oferite la vânzare. „Aceste controale vor fi efectuate și în zonele din apropierea târgurilor, dar și acolo unde există suspiciunea că poate fi comercializată carne care se dorește a substitui specia de la care provine, precum și carne neexpertizată sanitar-veterinar. Fabricile de procesare a cărnii și laptelui vor fi controlate de lucrătorii Serviciului de Inspecție și Control, ei având misiunea de a verifica documentele care atestă proveniența materiilor prime, precum și calitatea acestora. Toți operatorii economici din domeniul panificației, dar și laboratoarele de cofetărie-patiserie trebuie, de asemenea, să respecte principiile privind trasabilitatea și condițiile de igienă din unități”, atenționează șeful DSVSA. Petrea Dulgheru spune că inspecțiile vor fi extinse la toate restaurantele și pensiunile în care se vor organiza mese festive cu ocazia Crăciunului și a Revelionului, astfel încât să fie garantată calitatea alimentelor care vor fi preparate și servite în respectivele unități.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: