Academicianul Dimitrie Vatamaniuc, scriitorul Norman Manea și actorii Alexandru Arșinel și Florin Piersic – cetățeni de onoare a

Prin votul dat ieri de consilieri, județul Suceava are 4 noi cetățeni de onoare. Este vorba despre academicianul Dimitrie Vatamaniuc, scriitorul de origine suceveană Norman Manea și actorii cu origini sucevene Alexandru Arșinel și Florin Piersic.
 

„Proiectul de hotărâre pe care îl supun spre analiză astăzi se referă la acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Suceava unor personalități marcante ale vieții culturale din România, legate de această zonă prin rădăcini ale arborelui genealogic, aspect de mândrie pentru fiecare dintre ei, dacă avem în vedere modul în care domniile lor vorbesc despre Bucovina”, reliefează președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Potrivit expunerii de motive, prin activitatea desfășurată, personalitățile în cauză au reușit să-și construiască un renume atât în țară, cât și în străinătate. Decizia de ieri vine să omagieze munca celor care s-au dedicat promovării valorilor spațiului cultural românesc, „județul Suceava fiind mândru să aibă în rândul cetățenilor săi de onoare aceste nume de rezonanță, devenite deja branduri nu numai în România”. Actorul Alexandru Arșinel este născut la 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, județul Suceava, iar Florin Piersic – la Cluj, pe 27 ianuarie 1936, ca fiu al medicului veterinar bucovinean Ștefan Piersic. Scriitorul Norman Manea a venit pe lume în cartierul Burdujeni la 19 iulie 1936. Dimitrie Vatamaniuc este născut într-o familie de gospodari din Sucevița, cunoscut fiind pentru contribuția adusă la cercetarea și publicarea operelor complete ale lui Mihai Eminescu. La solicitarea consilierilor PSD, onoranta distincție va fi înmânată și prof. dr. Emanuel Diaconescu, fost rector al Universității „Ștefan cel Mare”. În noiembrie 2008, cu ocazia manifestărilor închinate aniversării a 80 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, deliberativul județean a aprobat acordarea titlului de cetățean de onoare interpretei de muzică populară Sofia Vicoveanca, actorului Vladimir Găitan, criticului literar Alex Ștefănescu, profesoarei Margareta Labiș, sora poetului Nicolae Labiș, și fotbalistului stelist Dorin Goian. În 2006, cu prilejul aceluiași eveniment, distincția a fost înmânată, de către șeful PSD al administrației județene, Gavril Mîrza, dr. Georg Simnacher, fost președinte al Consiliului Regional Schwaben, Landul Bavaria, Germania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: