Suceveanca ce l-a văzut pe Regele Mihai în pantaloni scurți

> Elena Cucuveică a împlinit recent 100 de ani> În povestea vieții ei și-au făcut loc 8 copii, războiul și amintirile unor “vremuri bune, chiar dacă erau grele” >“Ne bucurăm că o avem încă și că, astfel, deși bătrâni, ne mai simțim și noi copii”, spune Silvia, una din fiicele ei, în vârstă de 67 de ani
 

Mai toți sucevenii centenari despre care am scris de-a lungul timpului mi-au spus în poveștile lor de viață că au apucat ani mulți pentru că, deși au trecut prin vremuri grele, prin războaie, foamete, au dus o viață cumpătată, fără excese, echilibrată. Elena Cucuveică a trecut deja în cel de-al 101-lea an de viață și am convingerea că Dumnezeu i-a dat zile multe pentru că este o femeie cu un suflet atât de bun, cum rar am simțit la alți oameni. Femeia mai uită date și locuri de altădată, coloana i s-a deformat, picioarele n-o mai ajută, dar are încă în ea atât de multă trăire încât te copleșește. “Ne bucurăm că o avem încă și că, astfel, deși bătrâni ne mai simțim și noi copii”, a spus Silvia, cel de-al șaselea copil al familiei. “Bica”, cum îi spun cei apropiați Elenei Cucuveică, este o femeie pentru care munca s-a confundat cu viața. Soțul ei a fost ceferist, deci foarte mult timp plecat pe drumuri, așa că ea a fost sufletul casei, omul lângă care copiii ei au găsit grijă permanentă și alinare, educație, dojană. Ea a avut împreună cu soțul ei 8 copii. “Copiii”, care sunt astăzi, toți, pensionari au: Petru, 80 de ani, Aurelia 77 de ani, Constantin 75 de ani, Virginia 73 de ani, Grigore 70 de ani, Silvia 67 de ani, Nicolae 64 de ani și Ioan, mezinul, 60 de ani. “Sunt frați, dar nu e unul la fel cu altul”, a completat bătrâna. Din nefericire, generațiile următoare n-au fost la fel de spornice, așa că bătrâna are doar 4 nepoți și 5 strănepoți. “Stau oamenii la câțiva metri unul de altul și nu se știu. Lumea e rea. Se bat, se omoară, nu mai au credință în Dumnezeu” “Cum te-ai descurcat Bica, mai mult singură, cu cei 8 copii?” “Păi, uite așa, mereu pe fugă, cu chiciorușele astea și cu mânuțele astea, m-am descurcat. Dar vremurile erau altele. Anotimpurile erau anotimpuri, roșia, castraveții și ceapa din grădină aveau alt gust, aerul era altul, apa era alta. Chiar vremurile grele, tot bune erau. N-aveam mașină de spălat, dar spălam rufele cu leșie și ieșeau mai albe decât cu orice Dero. N-aveam fier de călcat la fir, ci din ăla cu jar și călcam, hârtie, rochițele la fete. N-aveam aragaz și găteam pe plită, coceam pâine, învârteam câte o mămăligă mare. Ei, dacă ar avea gură cuptorul meu să spună când scoteam din el de sărbători câte 12 cozonaci ca soarele!… Aveam și vecini buni, ne ajutam întotdeauna. Acum stau oamenii la câțiva metri unul de altul și nu se știu. Lumea e rea. Se bat, se omoară, nu mai au credință în Dumnezeu”, a afirmat bătrâna, trecând parcă brusc la o adâncă tristețe față de vremurile pe care le trăim. Centenara noastră locuiește și azi în aceeași casă din Burdujeni în care ea și bărbatul ei și-au crescut cei 8 copii. O casă mică, curată, cu flori multe în jur, cu puțină grădină și alei cu iarbă, un fel de casă a bunicilor din povești. Grigore, fiul ei, și soția lui, Viorica, deși au altă locuință, au grijă de ea cu un devotament de invidiat. Lucru rar pentru o noră, dar probabil sufletul bun al Elenei Cucuveică a șters diferențele dintre nurori și fiice, de aceea, fată și noră, o îmbrățișau cu aceeași tandrețe. Amintirea unui palton… Viața bătrânei din Burdujeni este o poveste, o poveste de peste 100 de ani. Întâmplările fericite sau triste, banale sau unice s-au așezat strat cu strat peste sufletul ei, peste minte, pe fiecare os și fiecare fibră din ea. O viață lungă, pe care a trăit-o în fugă, muncind din răsputeri, și pe care a învins-o reușind să atingă centenarul. Elena Cucuveică și fratele ei s-au născut la Salcea, dar au rămas de mici orfani de ambii părinți. I-a luat o familie din Burdujeni să-i crească, dar nu s-au ostenit prea tare ca cei doi să meargă la școală. Așa că Elena n-a făcut multă carte, s-a măritat de tânără și la 20 de ani avea deja primul copil. “Cum a fost bărbatul tău, Bica, în tinerețe?” “Era un bărbat frumos, umbla tare elegant, tot timpul bărbierit și foarte curat. Asta mi-a plăcut la el. Un băiat de-al meu seamănă leit cu tat-su. Mai târziu s-a dovedit că a fost și un bărbat bun, nu m-a bătut niciodată, s-a purtat frumos cu mine și cu copiii. Eu am fost casnică, am ținut casa și am crescut copiii, numai el aducea bani în casă”, își amintește bătrâna laolaltă cu o altă amintire prețioasă ce s-a păstrat peste ani la fel de proaspătă. “Țin minte că m-a dus bărbatul meu o dată la Cernăuți și mi-a luat un palton maro, frumos, cu blană adevărată la gât, de la magazinul ce se chema «La Fayette». Ani de zile l-am purtat. Era paltonul meu de bun”, a zâmbit Bica acelei amintiri de neșters. „Era un băiat frumușel, slăbuț. L-am văzut aici, la gară” Dar multe amintiri s-au șters din mintea plină de 100 de ani de trăiri a Elenei Cucuveică. Destule însă sunt la fel de vii de parcă s-ar fi petrecut ieri. „Știi, mata, îmi amintesc cum îi chema pe bunicii mei”, mă atenționează cu aer victorios. „Îi chema Antoneac Maria și Gheorghe. Iar pe ceilalți, Elena și Mihai. Pe mama și pe tata îi chema Raveica și Constantin” a spus ca un copil încă, ce a tânjit probabil toată viața după familia pe care n-a avut-o. Cu ochii pierduți într-un colț al camerei, bătrâna își amintește de război, de vremea când în Burdujeni mișunau soldații ruși. „Noi nu ne-am refugiat, pentru că aveam copil mic. Așa că am rămas acasă. Ne-au deschis ușa mulți ruși. Unul mi-a adus un sac de făină să-i coc pâine. Dar de unde drojdie? Am luat huști de la borșul de putină, l-am amestecat cu făină, am pus la crescut și i-am făcut pâine. I-a plăcut. Altul a bătut la ușă flămând ca un câine. Am vrut să-i tai un pui, dar el a văzut că aveam iepuri. Am luat unul și i-am făcut din el borș, că așa a vrut. La început n-am vrut să-i gătesc și i-am zis că nu pot din cauza copilului. A luat el fata în brațe, pe Silvia, și a plimbat-o în sus și în jos pe drum până am terminat mâncarea. Aveam inima ca un purice și tot ieșeam să văd unde-i copilul meu, dar a fost bine. Numai că așa flămând cum era, n-a vrut rusul să mănânce până nu s-au așezat și copiii cu el la masă”, a povestit Bica, ajutată din când în când în rânduirea amintirilor chiar de Silvia, fata ei de 67 de ani. Elena Cucuveică își amintește și de Regele Mihai. Un rege copil, de vreo 14 ani, ce venea probabil la balurile CFR-ului din sala mare a Gării Suceava. „Era un băiat frumușel, slăbuț. L-am văzut aici, la gară. Avea ciorapi albi până sub genunchi și pantaloni scurți cu bretele, cămășuță albă și o șăpcuță frumoasă pe cap. Dar mai frumoasă era șapca lui tat-su. Îl vedeam cum scoate capul pe geam la tren. Era mare, pompoasă, cu un cozoroc mare brodat dinainte”. Sub „aripa” copiilor „Bica, ne vedem la anul în noiembrie să ne chefuim la 101 ani”, îi spun bătrânei centenare la plecare. Se uită la mine profund și-mi răspunde foarte clar: „Nu cred. Dar vă mulțumesc tare mult că ați venit acum să mă vedeți”. Știu că bătrâna e necăjită că nu mai poate merge, nu mai poate face treabă, aude mai greu. Își dorește încă să iasă, să vadă, să știe, și-ar dori să mai poată pune mâna pe nuielușa de alun de după cuier și să poată amenința cu ea vreun copil care n-a ascultat-o. „Ții minte când ne mai atingeai cu ea?”, își întreabă Silvia mama. „Ei, câte-oleacă”, îi răspunde strângându-se, ea, bătrâna, ca un pui de vrăbiuță, lângă fata ei. Parcă voia să ia puțină energie de la copilul ei. De ceva ani, ea este cea ce trebuie protejată. Zeci și zeci de ani Elena Cucuveică a protejat din toate puterile, a îngrijit, a iubit, a trăit și a muncit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: