Tinerii sunt atrași de meseria de asistent medical, dar…

„Pregătim cadre pentru Europa”

> Circa 80% din absolvenții Școlii Sanitare Postliceale Suceava lucrează în străinătate, ei fiind recrutați de firme chiar din școală Meseria de asistent medical este în continuare atractivă pentru tineri, școlile sanitare nu se plâng de lipsă de elevi, numai că, din păcate, „pregătim cadre pentru Europa”, ne-a declarat directorul Școlii Sanitare Postliceale Suceava, dr. Gheorghe Șerban. El spune că peste 80% dintre absolvenții Școlii Postliceale Sanitare Suceava pleacă să lucreze în țări ca Italia, Belgia sau altele din Europa, pentru salarii de zece ori mai mari ca în România, fie că lucrează la stat sau în firme private. Reprezentanții unor firme care caută asistenți medicali vin direct la școală să-și prezinte ofertele.
 

„Pleacă foarte mulți elevi, având în vedere că diploma lor e valabilă în UE, au plecat peste 80% din absolvenți. La noi, posturile în sănătate sunt blocate, abia acum s-au scos 17 posturi la Spitalul Județean, iar noi avem peste 300 de absolvenți. Am avut oferte de muncă și din Italia, și din Belgia, au venit la noi reprezentanții firmelor, se caută mai mult asistenți pentru îngrijirea la domiciliu. Ei învață acest obiect din anul III. Câștigă acolo, de la început, cam 2500 de euro, sunt plătiți dublu sâmbăta și duminica, orice oră suplimentară se plătește acolo, plus că au și facilități. Cei care lucrează în îngrijirea la domiciliu sunt apreciați, fiindcă noi, românii, suntem inimoși și punem suflet în astfel de cazuri. Italiencele nu vor să facă această muncă, de aceea sunt mulți români care lucrează și la stat, și la particular”, a declarat directorul. Printre elevii școlii sunt și vreo 20 de persoane ceva mai în vârstă, care au urmat alte studii, dar vor să devină asistenți medicali tocmai pentru a lucra în străinătate: „Avem persoane și mai în vârstă care au făcut diverse facultăți care nu le ajută la nimic. Fac acum școala postliceală, e opțiunea lor, mi-au spus «eu vreau să muncesc în Italia, soțul lucrează acolo și mă duc și eu»”. „Problema financiară îi determină să plece” Școala Sanitară Postliceală Suceava este singura unitate de stat cu acest profil din județ, iar din 1974, de când s-a înființat, a pregătit mii de asistenți de medicină generală și de farmacie. Dr. Șerban este director din 1993. El a precizat că în ultimii doi ani a crescut mult interesul tinerilor pentru această meserie, asta și fiindcă cele câteva școli postliceale sanitare private s-au închis. În prezent, școala are 13 clase de anul în anul I. Majoritatea elevilor plătesc taxă de școlarizare, mai puțin cei din 8 clase din cei 3 ani de studiu. Învață, iau diploma și pleacă în străinătate, acesta e traseul lor, date fiind salariile foarte mici din România (600 de lei pentru un debutant în sistemul medical de stat) și lipsa posturilor, mai bine zis blocarea lor, deși sistemul de sănătate se confruntă în continuare cu deficit de cadre. „Problema financiară îi determină să plece, cu toate că în România e mare nevoie de astfel de cadre. Peste tot în Europa un asistent are în grijă 4-5 bolnavi, la noi au 16 bolnavi. Tinerii sunt interesați de meserie, la noi se face și o selecție: ei participă la interviu și motivează de ce vor să facă această meserie. Înainte veneau că le spuneau mama și tata, acum motivația lor este și de a pleca în străinătate, unde sunt mai bine plătiți”, ne-a precizat Angela Dinu, care predă la această școala. Meseria de asistent medical este o meserie căutată în Occident, culmea e că și în România, numai că eforturile autorităților pentru a-i atrage pe tineri să rămână și să lucreze acasă sunt prea mici: „Nu sunt tratați la adevărata valoare, asta se observă și din numărul de posturi existente, prin faptul că față de Europa asistenții noștri au foarte mulți pacienți în îngrijire. Nevoie este însă de asistenți, sperăm însă la vremuri mai bune, să fie și posturi mai multe dar și bani mai mulți”, a conchis directorul Gheorghe Șerban.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI