Omul cu punga de cannabis, fără șanse la Curtea de Apel

Curtea de Apel Suceava îl menține în stare de arest preventiv pe Alexandru Nagy, de 51 de ani, din Turda, județul Cluj, acuzat de introducere în țară de droguri de risc și deținere de astfel de substanțe.
 

Nagy, care face parte din lotul de 4 inculpați pus în libertate prin revocarea mandatului, de Curtea de Apel Suceava, la data de 17 noiembrie, ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva arestării lor pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă cu țigări – dosarul Iova 2 –, a fost adus de la Turda în noaptea de 19/20 noiembrie, după ce a fost reținut, în noul dosar, de DIICOT Suceava, pentru 24 de ore. Reamintim că în unul din cele 5 autoturisme indisponibilizate în dosarul Iova 2, în vederea continuării cercetărilor, a fost identificat un pachet ce conținea fibră vegetală măcinată. Percheziția a fost efectuată pe 18 noiembrie, după desigilarea autoturismu-lui VW Golf indisponibilizat pe 12 noiembrie. Mașina aparține lui Dumitru Adrian Eftin, de 51 de ani, din Sighișoara, pus în libertate în dosarul de contrabandă, la aceeași dată cu Nagy. În urma analizelor de laborator, s-a stabilit că în pachet se afla cantitatea de 1141,5 grame de cannabis sativa. Deși nici în fața procurorilor, nici în instanță nu a vorbit nimic, prevalându-se de dreptul la tăcere, inculpatul Nagy a spus avocatului său ales că nu știe cum au ajuns ceea ce procurorii susțin că sunt droguri în posesia lui. La data de 12 noiembrie 2010, precizăm, el a depus în autoturismul marca VW Golf, aparținând lui Dumitru Adrian Eftin, odată cu bagajele personale, și o sacoșă ambalată, în care ulterior a fost descoperit cannabisul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: