PSD Suceava 2020

Din trei hoți a mai rămas doar unul

 

Gheorghe Rezmeriță, de 38 de ani, Adrian Sabău, de 29 de ani, și Iulian Gordău, de 34 de ani, toți trei din județul Timiș, acuzați că ar fi furat din casa patronului Adrian Florentin Frunză, din Dornești (fost vameș), sumele de 70.000 de euro, 17.000 de lire sterline, 4.000 de lei, precum și bijuterii din aur, arestați preventiv la finele lunii octombrie, au fost aduși la Tribunalul Suceava, în recurs, cerând să fie urmăriți penal în stare de libertate. După deliberări, instanța a înlocuit măsura arestării pentru Gordău și Sabău cu una mai puțin punitivă, obligându-i a nu părăsi țara o perioadă de 30 de zile. Rezmeriță a rămas în arest. Filmul judiciariștilor: Rezmeriță, la solicitarea unei persoane rămasă neidentificată, ia hotărârea să spargă casa omului de afaceri din Dornești, știind că acesta deține o sumă mare de bani la domiciliu, îi cooptează pe cei doi complici, pleacă toți trei spre Suceava, într-un BMW X5 condus de Sabău, doi dintre ei pătrund în curtea părții vătămate, apoi în locuință, îndeasă ce au de luat într-o sacoșă (nicio ușă, nicio yală, niciun seif nu au fost forțate, sparte sau măcar zgâriate, iar locuința nu a fost răvășită) și pleacă; sunt prinși la Bistrița, în parcarea unui hotel de lux, unde luaseră masa (de reținut că au mâncat și băut, trei oameni, regește, din moment ce din suma furată lipseau 400 de lei!). Gheorghe Rezmeriță a provocat în luna iunie a acestui an un grav accident rutier, izbind frontal un autoturism VW Passat, la volanul căruia se afla un ofițer din IPJ Timiș. Polițistul și soția sa, aflată în mașină, au ajuns în stare gravă la spital. Filmul inculpaților: Sabău a fost doar șofer – „închiriat” de Rezmeriță (pentru că acesta din urmă avea permisul suspendat), iar Gordău dormea în spatele BMW-ului X5 cu care au venit în județul Suceava, atunci când s-a produs furtul. Gheorghe Rezmeriță și-a recunoscut fapta și a declarat că ceilalți doi nu știau nimic de comiterea furtului. Aceasta a fost și teza pe care au pedalat în instanță avocații lui Sabău și Gordău, insistând pe faptul că, până acum, în dosar nu s-a probat în vreun fel că aceștia au participat la furt.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: