Crăciunul între cinstire cultică, pervertire și povară (I)

1. Introducere Întrucât Dumnezeu este solidar cu săracii, care au fost sau sunt asupriți și uneori victime ale celor bogați și puternici, Dumnezeu intervine cu mustrări și reguli, deoarece această atitudine nedreaptă „rupe” drepturile lui Dumnezeu, iar legea Sa e nesocotită.
 

1.1. Relația dintre sărbătoare și legea divină Legătura între sărbătorile religioase și responsabilitatea socială a lui Israel, și mai târziu a creștinilor, se poate rezuma astfel: a) instrucțiunile privind desfășurarea sărbătorilor cultice cuprind concret obligația social-filantropică într-o manieră multiplă; b) scrierile despre înțelepciune și cele ale profeților își îndreaptă critica lor împotriva cultului neadecvat, care nu arată deschis și curajos situațiile de exploatare și de nedreptate socială, ci le tăinuiește, le ascunde; c) critica nu se îndreaptă împotriva complexității și belșugului unei sărbători, care este simțită și văzută cu ușurință în sărbătorile vechi testamentare, ci împotriva practicilor din timpul sărbătorilor, care cimentează nedreptatea; aceste critici, redate în scrierile înțelepților și ale profeților, merg mână în mână; ambele surse cer ca desfășurarea acestor sărbători să scoată în evidență dreptatea socială pe baze ale revelației divine și „să serbeze anticipat” o societate dreaptă; d) reglementarea unei societăți viitoare drepte creează un scop, un țel și o stare de spirit în rândul credincioșilor, la care aceștia trebuie să năzuiască, primind în schimb apelativul de „fii ai Celui Prea Înalt”, adică mântuirea. Cu alte cuvinte, „timpul serbării religioase anticipează realizarea poruncii biblice de unitate, egalitate și frățietate. De aceea, cel puțin în timpul sărbătorilor biblice, trebuia să li se garanteze tuturor oamenilor din Israel accesul la toate resursele materiale”. Deci Vechiul Testament critică acele sărbători care nu se ridică la înălțimea pretențiilor la care omul este chemat de Dumnezeu, întrucât o sărbătoare prefigurează veșnicia dragostei și dreptății divine. Dacă nici măcar în sărbătoarea religioasă nu se realizează, cel puțin pe perioada desfășurării ei, „dreptatea socială pe termen scurt”, concretizată în accesul tuturor la bunurile materiale, atunci „dreptatea socială pe termen lung” nu se va realiza niciodată din partea omului. Iov, de exemplu, practică atât un cult corespunzător prescripțiilor biblice, cât și unul corespunzător comportamentului social responsabil. Între condițiile unui cult plăcut lui Dumnezeu se număra și alegerea rituală corectă a unei jertfe, pe care preotul era obligat a o face cu mare atenție și vigilență preoțească. El începea cu alegerea unor animale de jertfă, care trebuiau să fie fără de prihană, adică fără defecte fizice, și continua cu urmarea strictă a prescripțiilor privind aducerea jertfelor de animale. Cu aceeași vigilență și responsabilitate trebuia să vegheze preotul și la problema socială, întrucât jertfa se aducea pentru toți, indiferent de poziția sau starea socială. Dacă în cartea profetului Osea se formulează o antiteză între jertfa și mărturisirea lui Dumnezeu cu solidaritatea față de cei aflați în necaz, față de care trebuie să aibă milă, dacă în cartea Proverbelor se descrie întâietatea dreptății față de practica aducerii de jertfe, nu găsim nicăieri un text biblic care să îndemne la renunțarea adorării lui Iahve – JHWH – prin aducerea de jertfe. Toate jertfele aduse drept cinstire lui Dumnezeu trebuie însă să trezească vocea conștiinței față de cei aflați în sărăcie și nevoi. Strigătul disperat și neliniștit al animalelor sacrificate simbolizează strigătul și durerea sărmanilor sacrificați de lăcomia sau egoismul celor fără milă. Profetul Amos arată foarte clar că nu are ca scop desființarea cultului, ci împlinirea cu adevărat a sensului dat de Dumnezeu prin prescripțiile cultice. Renunțarea la sărbătorile cultice ar echivala cu renunțarea la un corectiv foarte important privind reglementarea relațiilor celor ce sunt asupriți cu cei ce asupresc, iar ținerea sărbătorilor fără grijă față de cei săraci ar pune sub semnul întrebării sensul ținerii și cinstirii acestora, ba chiar s-ar perverti scopul pentru care au fost ele rânduite de Dumnezeu. 1.2. Raportul dintre dreapta serbare și dreptatea lui Dumnezeu Cine în viața de zi cu zi nu caută cu adevărat dreptatea acela nu poate serba cu adevărat nici o sărbătoare în numele lui Dumnezeu. Celor ce, totuși, țin aceste sărbători fără să respecte dreptatea aproapelui, Dumnezeu le privește jertfa și cinstirea ca pe o povară. Între serbarea cultică și scrierile profeților sau prescripțiile biblice privind sensul cultic, adică de adorare a lui Dumnezeu, există o dependență reciprocă strânsă, care privește formarea sensibilității și responsabilității față de nevoile sociale ale aproapelui, așa cum găsim aceasta expusă în cartea Neemia. Una fără alta nu-și au sensul. Sărbătoarea cultică dezvoltă imperativul aducerii aminte de cel sărac și aflat în diferite nevoi. Ea extinde cultul biblic la cultura solidarității interumane, dând astfel omului sărac posibilitatea să mulțumească lui Dumnezeu că a rânduit astfel de sărbători, în care, în mod direct, și săracul este serbat și i se acordă atenție și un moment de respiro, pentru a supraviețui cotidianului nemilos. 2. Ortodoxia, între tradiții și spiritualitate Tradițiile unui popor definesc și arată în modul cel mai con-cret religiozitatea și spiritualitate lui. Felul cum se interferează sau se opun acestea cu doctrina Bisericii este o problemă teologică complexă. De felul cum tradițiile locale sau obiceiurile legate de anumite momente din viața omului sunt analizate doctrinar, depinde acuratețea credinței ortodoxe. Dacă acestea sunt relativizate sau încurajate mai mult decât este permis, atunci Biserica permite în mod tacit sau prin lipsa de responsabilitate și vigilență doctrinară secularizarea societății și a Bisericii. Dacă Biserica, în cel mai fericit caz, nu provoacă secularizarea, atunci ea o poate înlesni prin lipsa luării de poziții ferme față de fenomenele tot mai agresive ale reînvierii unor obiceiuri păgâne și oculte. 2.1. Unele tradiții creștine, între păgânism și secularizare Nu voi face o analiză a tradițiilor păgâne sau creștine, ci voi prezenta doar câteva din acestea și impactul lor în viața spirituală a creștinului. Cert este faptul că noi am împrumutat foarte multe obiceiuri păgâne. Secularizarea nu este rezultatul confruntării dintre credință și necredință, ci a parazitării credinței, care o transformă în pseudocredință, pseudotradiție sau pseudospi-ritualitate. Fără să nesocotesc sau să subevaluez patrimoniul de tradiții și obiceiuri foarte bogat al țării noastre, care are caracteristicile unei moșteniri culturale și spirituale ancestrale, voi pune totuși accentul pe limita între sacru creștin și „sacru” păgân și importanța pusă în mod normal pe dimensiunea spiritualității mântuitoare a credinței în Hristos. 2.2. Crăciunul Cântarea de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea. Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende pe toată perioada Crăciunului. Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi, prin care se celebra solstițiul de iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște, așa cum omul prin Hristos va renaște spiritual și va învia. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine) care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci. Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost din totdeauna împodobit astfel. Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai. Până în secolul al 15-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg, a fost înălțat primul pom de Crăciun, într-o piață publică. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi. După 1878, decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, așa că această tradiție pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia. La sfârșitul secolului al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Crăciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880, cucerește și Casa Albă. Pr. Prof. Dr. MIHAI VALICĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: