Oare de câte argumente mai este nevoie ?

(Pr. Dumitru Valenciuc: Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina – probleme controversate) Despre Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina s-au scris de-a lungul timpului numeroase lucrări, unele aparținând unor nume prestigioase din viața culturală a acestei provincii românești.
 

Printre primele se află, de exemplu, cea semnată de ilustrul cărturar român Aron Pumnul, intitulată Privire repede pe proprietățile așa numite moșiile mănăstirești den care s-a format mărețul Fond Religionariu al bisericii dreptcredincioase răsăritene den Bucovina (1865). Asemenea lucrări au apărut și în perioada interbelică. În toate, autorii au subliniat, printre altele, contribuția esențială a Fondului la viața religioasă din Bucovina, la dezvoltarea învățământului în limba română și a vieții culturale de aici. Se poate spune că, dacă la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul celui următor, Biserica și Școala din Bucovina erau instituții cu un prestigiu consolidat și dacă a existat un număr însemnat de intelectuali români care, într-un context politic nu tocmai favorabil, au militat pentru unirea Bucovinei cu Țara, faptul s-a datorat, în primul rând, Fondului Bisericesc, pe a cărui cheltuială au fost formați cei mai mulți dintre ei. După cum se știe, regimul comunist din țara noastră a desființat Fondul în 1949 și, ca urmare, peste istoricul lui și contribuția la viața culturală a Bucovinei s-a așternut tăcerea pentru jumătate de veac. După evenimentele din decembrie 1989, din inițiativa și cu strădania Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au fost întreprinse demersurile necesare pentru reînființarea Fondului cu scopul declarat de a relua vechile tradiții de implicare în mai mare măsură a Bisericii în viața socială, prin asigurarea sumelor necesare pentru restaurarea și conservarea bisericilor și mănăstirilor cu valoare de patrimoniu din cuprinsul eparhiei noastre, precum și pentru susținerea activității filantropice destinate căminelor de copii și de bătrâni sau persoanelor aflate în dificultăți materiale. Numai că această nobilă intenție declarată s-a lovit de opoziția acerbă a autorităților politice, mânate de obscure interese personale, fapt care a determinat pe toate căile tergiversarea sine die a reintrării Arhiepiscopiei în drepturile sale. Această atitudine ostilă a atras reacția tot mai multor voci autorizate, inclusiv din afara clerului, care au luat atitudine din dorința sinceră de restabilire a adevărului și dreptății. Printre ele se află și cea a preotului Dumitru Valenciuc, autorul recentei lucrări intitulate Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina – probleme controversate (Câmpulung Moldovenesc, Biblioteca „Miorița”, 2010). Într-un asemenea context, autorul lucrării de față, recunoscut ca un constant apărător al adevărului, n-a putut rămâne indiferent: „În lipsa tot mai simțită a unei informări corecte, cititorul obișnuit, care apelează la informația difuzată de presă, nu întotdeauna obiectivă, poate fi sedus ușor cu «șopârle» abil plasate și mai greu de izolat din sâmburele real al știrii… Încercăm dar să identificăm câteva din chestiunile strâmb prezentate de acești pseudoostenitori ai presei și ai istoriei Bucovinei spre lămurirea lor în contextul vremii” (pag. 10). Ca un foarte bun cunoscător al problemei, autorul deci ne atrage atenția chiar de la început că lucrarea de față nu-și propune să facă un istoric al Fondului Bisericesc, ci că va aborda doar chestiunile controversate, cu scopul de a face lumină, o dată pentru totdeauna, în această dificilă problemă. De aici un anume ton al lucrării. Lucrarea conține două capitole consistente: I. Fondul Bisericesc în perioada austriacă și II. Perioada românească 1918-1949. La rândul lor, acestea conțin câteva subcapitole dense, cu titluri sugestive. Iată câteva din primul: Autoritățile austriece nu pun la îndoială adevăratul proprietar, Patrimoniul Fondului Bisericesc a fost distinct în toată existența sa față de patrimoniul statului, Fondul Bisericesc și școala românească. Ideea de bază care se desprinde din acest prim capitol este că, pe toată durata existenței Fondului în perioada austriacă, în afara câtorva cazuri izolate, lucrurile au decurs în limitele normalității și, ca urmare, prin felul în care a fost condusă și administrată această însemnată avere, beneficiara veniturilor sale a fost nu numai Biserica, ci întreaga populație românească a Bucovinei. Perioada următoare a fost una agitată pentru existența și funcționarea Fondului. O primă etapă coincide cu perioada interbelică. În aceste două decenii, au apărut unele inadvertențe în existența și funcționarea lui, determinate, în principal, de faptul că, în noul context, Bucovina nu mai era o entitate administrativă, dar și de neconcordanțele existente în legislația privind integrarea Bucovinei în viața politică și administrativă a României Mari. Cu toate acestea, Fondul a existat fără întrerupere în toată perioada și și-a împlinit menirea cum se cuvine. Și ar fi continuat să existe dacă n-ar fi intervenit schimbările de ordin politic de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Așa însă, prin Decretul nr. 273 din 1949 al Consiliului de Miniștri, Fondul Bisericesc a fost desființat, toate bunurile sale trecând în proprietatea statului. Meritul părintelui Dumitru Valenciuc constă și în faptul că în această lucrare publică un însemnat număr de documente, cele mai multe inedite, referitoare la întreaga existență a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. O parte dintre ele se referă la perioada ultimelor două decenii, de când Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se zbate să redobândească aceste drepturi de proprietate consfințite de atâtea documente austriece și românești. În de-mersul său, Î.P.S. Arhiepiscop Pimen are însă de înfruntat atitudinea ostilă a unor funcționari și politicieni de la nivel local și național animați de interese obscure, materiale cu prioritate. Ne amintim, de exemplu, ce masacru a avut loc în pădurile județului când o hotărâre judecătorească prevedea că Arhiepiscopia va intra în scurtă vreme în posesia Fondului. Părintele Valenciuc menționează, pe baza documentelor, și cazul unor politicieni locali care, după ce s-au pronunțat categoric în favoarea restabilirii adevărului și dreptății în problema Fondului, nu peste mult au adoptat o atitudine diametral opusă după ce au trecut în „barca” altui partid. De unde se vede cât de mult contează adevărul pentru asemenea politicieni. În ciuda acestor realități jenante, să sperăm că va veni și ziua în care dreptatea va triumfa! Prin lucrarea Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina – probleme controversate, părintele Dumitru Valenciuc aduce o contribuție foarte importantă în elucidarea unui însemnat număr de aspecte aferente temei abordate. În acest scop, a consultat o impresionantă bibliografie și a răscolit arhive mai vechi sau mai noi, de unde a extras acele documente care vor sta de acum înainte la dispoziția celor interesați. După ce parcurge cartea, cititorul se întreabă în mod firesc: oare de câte argumente mai este nevoie pentru a se face dreptate în această problemă?

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: