Cezar's

D’ale politicii (102)

– Un dicționar… alternativ –
 

> Cimpoi (Mihai). Una din conștiințele pure și demne ale Basarabiei. Redau fără comentarii apelul lipsit de echivoc adresat de „baciul” scriitorilor din România de est intelectualității de la Chișinău, în perspectiva decisivă a scrutinului de la 28 noiembrie: „Trăim un ceas dramatic al istoriei noastre, care ne obligă să conștientizăm faptul că destinele Republicii Moldova depind de rezultatele alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010 și că există un mare pericol: revenirea la putere a comuniștilor. În-demn colegii mei să renunțe la interminabilele discuții și ședințe convocate ad-hoc pe marginea Adunării Generale și a altor probleme interne ale Uniunii Scriitorilor și să plece cât mai mult pe teren, pentru a discuta cu oamenii și a-i convinge să susțină partidele care formează Alianța pentru Integrare Europeană.(…) Am constatat că lumea e dezinformată, că informația obiectivă privind situația din republică și acțiunile întreprinse de Alianță lipsește cu desăvârșire. Vă amintesc, dragi colegi, că marii noștri înaintași au fost nu doar oameni de litere, ci și oameni ai Cetății. Să ne gândim la viitorul european al copiilor și tinerilor noștri, să le pregătim drumul spre Europa. Același îndemn îl adresez tuturor oamenilor de creație, tuturor oamenilor de bună-credință”. > Ghici! „– Unde ai fost noaptea trecută?/ – Am uitat./ – Dar… la noapte?/ – Nu obișnuiesc să fac proiecte…” (Madeleine Le Beau și Humphrey Bogart în „Casablanca”, 1947) > Love. „Vraja iubirii poate transforma cel mai urât bărbat într-unul frumos” (Jean Marais în „Frumoasa și bestia”, 1946) > Net. Pentru prima oară în istoria sa, internetul a de-pășit în audiență televiziunea, 70% dintre americanii din categoria 18-40 ani considerând accesarea sa prioritară privitului la televizor. O consecință imediat sesizabilă a acestei răsturnări va fi, desigur, o creștere a publicității și marketingului pe net (6 din 10 internauți fac curent cumpărături în acest fel). Simultan, ne paște și pericolul reclamei false, imorale ori „murdare”, greu de controlat în rețeaua globală. > Posteritate. „Nici ea nu mai e la modă, de parcă nimeni nu mai are răbdare pentru lucrul acesta: sunt lacomi să se vadă „postumi” încă din viață, să plece de aici satisfăcuți, crezând sincer că dincolo vor fi primiți cu aplauze. Proștii de dinainte de moarte și după moarte…” (Claudiu Soare) > Regret (tardiv). „Draga mea Suzanne, ai comis primul tău pas greșit. Există femei care relevă soților, după mulți ani, o viață întreagă de infidelități. Dar tu tocmai mi-ai mărturisit 15 ani de suspiciuni. Ceea ce este mult mai rău…” (Jean Gabin în „O maimuță în iarnă”, 1962 ) > Șmecheri. „ – Aș putea să vă însoțesc, e în drumul meu./ – Știți unde locuiesc?/ – Nu, nu încă…” (Richard Anconina și Amira Casar în „Adevărul, dacă mint”, 1997). „– Vă căutam./ – Mă cunoașteți?/ – Am jurat să fac cunoștință cu dumneavoastră dacă vă voi reîntâlni” (Harrison Ford și Melanie Griffith în „Working Girl”, 1989 ) > Taxe. Impozitarea artiștilor – un subiect actual – a început la noi încă de pe la 1775, când Divanul, sesizând că petrecerile cu lăutari pot aduce venituri bune domniei, a decretat: fiind acum înălțate toate prețurile, să se adauge a lua lăutarilor averetul nunții întreit. „Tradus” fiscal în limbajul de azi, se pare că birul domnesc era mai blând decât cel… băsesc: muzicanții plăteau, fără crâcnire, anual, onorariul de la trei nunți. Dar (atunci, ca și acum) cum oare să „fiscalizezi” total un artist? Banii de aur, grei și „zimțuiți” aruncați de veselii meseni în cobză, depășeau, bănuiesc, valoarea hârtiei de 100 euro lipiți azi de nașul fudul pe fruntea țiganului virtuoz.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: