Suceava

Construcția noului magazin „LIDL”, un secret bine păzit

Constructorii care ridică noul supermarket au sfințit ieri șantierul, după datina creștină Județul Suceava și mai cu seamă municipiul reședință de județ este în continuare atractiv pentru investitorii străini. Altfel nu se explică de ce concernul german „LIDL” a ales ca, în plină criză economică, să finanțeze construcția unui nou magazin, pe un teren care aparține comunei Șcheia, aflat însă în imediata apropiere a cartierului sucevean Obcine.
 

Aceasta, în condițiile în care în capitala județului și în localitățile limitrofe acesteia, există deja câte… un metru pătrat de mall pe cap de locuitor! Din câte se pare însă, concurența nu-i înspăimântă pe germani, care au demarat deja lucrările pentru înălțarea noului magazin. Totul însă se desfășoară în mare secret. Este ca și cum cei de la „Lidl” nu ar vrea ca sucevenii să afle din timp de existența viitorului magazin. Vrem sau nu, trebuie să recunoaștem că germanii se pricep să țină secrete. Până și constructorul care execută lucrarea a fost instruit să nu divulge informații referitoare la investiție. Șantierul marelui magazin a fost securizat, așa cum prevede legislația în domeniu, întrucât și zona este intens circulată atât de pietoni, cât și de conducătorii auto. Din când în când însă câte un curios se oprește și își vâră capul prin plasele de rafie, postate de jur-împrejurul șantierului, ca să afle ce se întâmplă acolo. Ieri constructorii au chemat un preot pentru a sfinți șantierul, așa cum cere datina creștină. Preotul a oficiat slujba doar în prezența muncitorilor și a administratorului firmei constructoare. Nimeni altcineva nu a avut acces. Supermarketul „Lidl” este proiectat pe două niveluri și va avea o suprafață totală de 5000 mp, cuprinzând inclusiv o parcare subterană. Lucrările urmează să fie gata în anul 2012. Primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, se așteptă ca odată construit, magazinul să creeze 200 de noi locuri de muncă. „Patronii nemți sunt foarte corecți”, ne-a pus alesul local, care nu are încă idee despre valoarea impozitului anual pe care-l va încasa Primăria Șcheia de la administratorii noului magazin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: