PSD Suceava 2020

O frumoasă carte

Oameni la Sfânta Mănăstire Voroneț a Monahiei Elena Simionovici, apărută la Editura Mușatinii, Suceava, 2010, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, este cu adevărat o carte de suflet și de conștiință, chiar emblematică.
 

În prefață, conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan informează cititorii și cu alte cărți ale autoarei, apoi îi ajută să-și interiorizeze conținutul pas cu pas, repere fiindu-i și titlurile formulate conotativ, frecvent metaforic. Dealtfel, tot fondul paginilor are expresivitatea caracteristică profesoarei de limba română, de excepție, Elena Simionovici, pe care am cunoscut-o direct mulți ani. Pentru creștinii „adevărați – apreciază cu căldură autoarea – venirea la Mănăstire nu este doar o ieșire turistică dintr-un oraș aglomerat și stresant. Este un prilej de a scutura de pe suflet oboseala, de a se regăsi în pace, de a pune un gând de început bun. Sunt atât de odihnitori sufletește și pentru noi, cei ce vorbim, astfel de oameni. Tineri și vârstnici, bărbați și femei, bogați sau de condiție modestă, cu ranguri mari în viața socială sau truditori ai pământului, cu mâini aspre de muncă și chipuri arse de soare. Dar mai ales sunt dătătoare de energie sufletească – copiii – din primele clase de școală, liceeni și foarte, foarte mulți studenți. Pentru câteva clipe au ieșit din lumea lor de griji, de împliniri sau neîmpliniri și au fost cu sufletele îndreptate spre Dumnezeu”. Și ideea de a privi într-o carte valorile unui monument în impactul lor cu sensibilitatea și gândirea vizitatorilor este încă un semn al calității de dascăl; a nu număra doar oaspeții, a nu reține doar personalitățile din țară și din străinătate, ci a considera că și truditorii de rând, netitrați, dar dăruiți, creativi, artiști/maeștri în meseriile lor, merită atenția, lauda sau elogiul, este o atitudine generoasă, cu efecte fertile. De asemenea, a nu fi doar discret, detașat și împăcat cu erudiția și elocvența de ghid spiritual, ci a urmări conștientizarea semnificațiilor și semnificanților unei picturi, arhitecturi etc. constituie un semn de modernitate a opticii educaționale (căci și ghizii sunt educatori). Pentru a nu fi incompleți, mai trebuie să punem și problema finalității unui demers la subiecți: dacă la școală/facultate eficiența demersului educațional este văzută în deprinderile și abilitățile aplicative formate la elevi/studenți, la receptorii unui monument de artă religioasă trebuie văzută în alte rezultante, menționate sau descrise în Oameni…: revenirea la mănăstire și de departe, legarea de prietenii, colaborarea, schimburile de vizite, donațiile, statornicirea unor evenimente reciproc cinstitoare (între altele, hramurile) și altele. Impresionante sunt și efectele curative – la propriu și la figurat – ale vizitelor în aceste condiții: mutațiile produse în suflete, redresarea psihomorală a unor persoane, și acestea concretizate de autoare. Având în vedere calitatea de ghid și a prefeței, deci inutilitatea repetării unor idei, se cuvine referirea la încă un aspect de originalitate din demersurile Monahiei Elena, datorate – este plăcut să credem – profesiei sale anterioare: preocuparea fie și fugitivă de aflare a naționalității vizitatorilor, de descifrare a stărilor psihice, a concepției religioase, a mentalităților/ moravurilor, a unor „accidente” comportamentale, a esențialului de dincolo de aparențe, ca și a unor diferențe vizibile pentru oricine, pentru a-și adecva stilul dialogului cu ei. Un motiv care apare de mai multe ori în dialoguri este Judecata de Apoi, incitantă pentru mulți pelerini. Pentru Monahia Elena acesta este un motiv problematizant, trezitor de reflecții, de introspecții sau provocator de polemici etico-filosofice, pe care nu le lasă în suspensie, ci le conduce cu finețe spre armonizări afective și optimizări reflexive, spre revelații divine. Am simțit, de aceea, în toate paginile în primul rând educatorul care evită orice dogmatizare, orice act stingheritor de libertate a conștiinței, dar ține să atenueze contrarietăți, să potențeze omenescul și încrederea între membrii comunității de față. Din câteva contexte am desprins că Monahia Elena a fost îmboldită chiar de unii să se autodepășească însăși Domnia-sa întru o toleranță sporită în abordarea dificultăților influențării unor tipuri de oameni, acesta fiind încă un criteriu al calității rolului său. Astfel, cuvântul, folosit cu tact, este cheia spre sufletul îndumnezeit, alină-tor, amintind antica aspirație a lucrătorilor cu oamenii: de a fi măsura tuturor. În încheiere, relevăm faptul că mai întâi coperțile, apoi numeroasele ilustrații color din interior (portrete, edificii, însemne religioase, scene de muncă, peisaje), hârtia cretată, așezarea textelor în pagină, conferă volumului însușirea de album, de carte-bijuterie ce merită să existe în orice casă sub egida lui Arghezi: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: