Puncte termice modernizate în plin sezon rece

Două puncte termice din Suceava intră, de zilele acestea, în lucrări de modernizare. Este vorba despre punctele Obcini IV și Zamca IV, constructorii fiind desemnați în urma licitației de la începutul lunii.
 

Reabilitarea acestora în plin sezon rece este pusă pe seama venirii cu întârziere a fondurilor guvernamentale, executanții fiind aleși în urma competiției între 5 firme concurente. Astfel, în Suceava vor funcționa 20 de puncte termice automatizate din totalul de 49, necesarul pentru finalizarea modernizării fiind de încă 10 milioane de euro. Consumatorii racordați la aceste puncte termice vor avea apă caldă 24 de ore din 24, în 2010, în cadrul Programului „Termoficare 2006-2015”, municipalitatea suceveană primind cea mai mare sumă din țară cu această destinație, respectiv 8 milioane de lei. A fost ținută și licitația pentru dispeceratul de monitorizare a punctelor termice modernizate din reședința de județ, la aceasta fiind consemnate 3 oferte. Obiectivul va fi ridicat în cartierul Zamca și, în virtutea dotărilor de ultimă generație, inclusiv cu instalații cu fibră optică și computere, noul dispecerat va permite supravegherea de la distanță și detectarea în timp real a avariilor apărute în sistem Până în prezent, investițiile în reabilitarea rețelelor de transport și distribuție a agentului termic, precum și cele de modernizare a punctelor termice, însumează 15 milioane euro, obiectivul lucrărilor fiind reducerea pierderilor de la 50-60%, la circa 15%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: