În contracurent

Boierimea de neam și noii fanarioți

Dacă în alte părți nobilimea generează încă un adevărat cult, în România nu se mai știe nimic despre o clasă cândva actor principal pe scena istoriei naționale. Marxism-leninismul istoriografiei românești a reușit să ne scoată din minte imaginea boierimii, numind-o otova exploatatoare, reacționară, antipatriotică.
 

După hotărârile CC al PC-URSS din februarie 1948, cu nemernică slugărnicie, cozile noastre de topor au exclus din școli, biblioteci tot ce era „retrograd”, adică Eminescu, Maiorescu, Xenopol, Lovinescu, Iorga, Blaga etc. Operațiunea a fost cel mai cumplit atentat la ființa noastră națională, încă nedezavuat oficial. De atunci, toate edițiile manualelor școlare ne inoculează idei de o stupiditate agresivă ca: boierii s-au opus măsurilor de întărire a statului feudal, prin stat înțelegându-se tronul, l-au trădat pe domn în momente grele pentru țară etc. Nu se mai aduce în discuție lupta, uneori pe viață și pe moarte, împotriva unor tirani hrăpăreți care nu le recunoșteau libertățile, nici dreptul la proprietate, evitând de multe ori să participe la aventurile lor belicoase. Nu se învață că victoriile de la Rovine, Podul Înalt, Călugăreni etc. au avut urmări tragice: jaful total, desțărarea pentru lungi perioade de timp, băjenirea în codri ori în țările din jur, incendierea, distrugerea tuturor construcțiilor mai răsărite, de aceea ne înfățișăm Europei doar cu ruine. Încă se mai învață la școală minciuni gogonate: cele 11.000 de victime ale răscoalei din 1907 au fost în fapt sub 300, atât rezultă din dosarele criminaliștilor, boierii puneau botniță țăranilor ca să nu guste din strugurii culeși (Z. Stancu), ceea ce neam de neamul românesc nu a pomenit, iar conflictul din balada Toma Alimoș pentru împărțirea zonelor de influență între haiduci a fost deturnat de la sensul real la o încăierare între cei săraci, dar cinstiți, și boieri. Astăzi boierimea a ajuns în stare de disoluție. Nici măcar nu-și revendică proprietățile confiscate. Cei mai mulți au pierit de foame și cazne la canal ori în închisorile comuniste. Puțini au reușit să se salveze, adesea peste graniță. În casele, vilele, palatele lor locuiesc încă vechii activiști ori noii învârtiți. Conacele au fost rase stahanovist de pe fața pământului ori au devenit magazii, grajduri, sedii de CAP, IAS etc. Nicio urmă nu trebuia să mai amintească de drepturi și libertăți, de „burghezo-moșierimea” făcătoare de țară. Nici de jaful sovietic și ciuntirea teritoriului. Din păcate, nici regele, nici boierii nu s-au mai întors, în schimb, obiceiurile le-au fost însușite de ipochimeni pofticioși de avere fără muncă și măriri. Au reapărut domni și doamne de companie a căror unică preocupare e lingușirea, osanalele. Importanți lideri de partid le reproșează fostelor slugi că mușcă mâna ce le-a dat să mănânce și pe care ar trebui s-o lingă… Au condamnat cu mândrie proletară burghezo-moșierimea pentru a-i lua locul, căci tânjesc după huzurul parazitar. Local, au apărut baroni cu adevărate curți feudale, distribuind bugetele de stat cum „vrea pixurile și mușchii” lor. Boieria nouă s-a răspândit grabnic în eșaloanele inferioare ale puterii politice, economico-financiare. „Domni” mai răsăriți, șefi mai mici ori mai mari își au servii lor, iar raporturile se înscriu în linia feudalismului fanariot: acum argații le îngrijesc viloaiele, mașinile tari, nu trăsurile, vătafii-bodyguarzi au grijă de odrasle sturlubatice, secretara top-model are în seamă o mulțime de socoteli, purtătoarea de vorbe e plătită să-i bage în ceață pe interlocutori, iar reprezentanții PR reșapează imagini grobiene etc. Străinii rămân stupefiați de larghețea cu care o țară nenorocită risipește pe lux fonduri indispensabile școlii și spitalului, de aceea UE ne tratează ca pe niște locuitori mărginași, de la „fundul grămezii” (T. Judt). Orice am face. Măcar boierii își plăteau argații și traiul din propriul buzunar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: