Absolvenți de ieri și de azi…

Cei trecuți de amiaza vârstei își aduc bine aminte că școala de ieri, fără a o subestima pe cea de azi, cu tot respectul, însemna multă su-doare și examene serioase…

 

Cel care era admis la liceu sau școală profesională, în urma unor examene tari, era privit cu admirație de oamenii satului, pentru că numărul liceenilor era mic, iar al studenților și mai mic. Bătrânii satului întrebau cu simpatie al cui este liceanul sau studentul. Aproape că își ridicau pălăria în fața unui student! Ne mai amintim că în învățământul universitar accedeau cei mai buni. Cei care depășeau un examen serios, prima, a doua sau a treia oară. Pe atunci, ne amintim cu plăcere, nu erau nici euro, nici dolari! În plus, la acea vreme, 60% dintre studenți beneficiau de bursă, bursă care însemna cantină și cămin. Dacă studentul în cauză avea peste media nouă mai primea 100 lei, bursă integral I, care, desigur, încuraja munca celui nevoiaș. Repartițiile guvernamentale de dinainte de anii 1989 asigurau locuri de muncă absolvenților de universitate. Erau, cât de cât, locuri sigure. Nu ducem dorul vremurilor apuse, dar gândim altfel și ne dorim altceva! Astăzi, asistăm la o ploaie de absolvenți de învățământ superior, la un teanc de diplome. Părinții, săracii, plătesc bani grei pentru a-și școli copiii. Vând tăurași, iar dimineața ies în poarta de la drum cu găleata de lapte proaspăt muls pentru câțiva bani. Deunăzi, plin de amar, îmi povestea un breslaș că fiul său a sfârșit cu brio un “I. Mincu”, 18 ani de școală, cu un CV bogat și fără loc de muncă… Prin urmare, se nasc sumedenie de întrebări. Una dintre ele provoacă neliniște. De ce, oare, nu există o relație, măcar cât de cât, între cerere și ofertă? Dacă am nevoie de 1000 de specialiști, de ce nu pregătesc tot atâția? De ce oare nu privim în perspectivă? Câți meseriași ne sunt necesari în 2020? Oare bătaia lungă nu ține? În 2010, la concursul de titularizare, la o anume disciplină, fără nicio catedră vacantă!, s-au prezentat mulți candidați, în ideea, probabil, de a obține o suplinire. Dacă tot vorbim de transparență, de coerență, de profesionalism, de competență – să fie vorba doar de termeni trecuți pe hârtie? Doar atât! Dar ce facem cu nepoții, cei ce vin după noi, pe care-i dorim “curați” și nepătați! Măcar ei! Ajutați-ne, cumva! Un mare dascăl, domnul dr. Ion Gugiuman, de la Universitatea ieșeană, îmi stăruie în memorie. Profesor de meteorologie. Am învățat multe de la Domnia Sa. Ne povestea de chinezi, pentru care manifesta multă stimă. La trecerea dintr-o proprietate într-alta, deasupra unui pârleaz atârna o plăcuță: „Trecătorule, fă bine acestui pământ!”. Asta însemna că trecătorul, pășind pârleazul, în closet, trebuia să-și lase… nevoile; apoi venea proprietarul și-și îngrășa pământul… Atât! Prof. ION AFLOREI