Strigare de catalog la ,,Dragoș Vodă”, în Câmpulung Moldovenesc

Deși toate strigările la catalog după un deceniu în care mulți din colegii de clasă nu s-au mai văzut sunt emoționante, cea care a avut loc pe 30 octombrie 2010 la Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc a înregistrat un record în materie, deoarece absolvenții din 1970 nu s-au mai întâlnit, și-atunci puțini, decât o dată, în 1990.

 

În schimb, această recentă strigare la catalog i-a găsit în bănci pe neașteptat de mulți, cu cei mai mulți îmbrățișându-se, salutându-se prima dată după 40 de ani. Au fost întâmpinați sărbătorește, de directorul instituției, prof. Dumitru Niță, și de directoarea-adjunctă, prof. Victorița Prundeanu, surâzând tinerește și ea însăși aparținând promoției 1970. A stat însă în prima bancă alături de șefa promoției, la rându-i și ea fostă directoare-adjunctă a Colegiului, Elena Mândrilă-Murgu, la catedră luând loc prof. Dumitru Niță, prof. Doina Ardeleanu și prof. Liviu Antonescu, care au și dat citire numelor din cele patru cataloage, fostele diriginte Veronica Livescu, Silvia Boca și Elena Jucan stingându-se din viață, iar Jack Leizerovici fiind prezent doar cu un mesaj plin de căldură, trimis de la Ierusalim. Cuvântul de bun venit al fiecăruia din cei trei profesori de la catedră a stârnit când suspine, când râsete, când lacrimi și chiar aplauze – la vestea că fostul lor liceu, Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, ocupă locul III pe județ prin rezultatele obținute, după sucevenele ,,Rareș” și ,,Ștefan”, deși, mulți au afirmat-o, ,,el rămâne pe locul I în inimile noastre”. Fiecare ,,prezent” la ,,strigare” a însemnat o poveste de viață, cele mai multe și povestea unor reușite, continuate, depășite de copii. Au impresionat totuși câteva lucruri: foarte mulți au optat, la vremea examenelor de admitere în facultate, pentru matematică, neașteptat de mulți (pentru situația din zilele noastre) au ales cariera didactică și, iarăși surprinzător de mulți, raportat la numărul absolvenților, au ajuns profesori chiar aici, la ,,Dragoș”. Apropo de preferința pentru matematică, prof. Gheorghe Flocea a dat o explicație pe care orice dascăl adevărat și-ar dori-o de la un fost elev: ,,Matematica mi-a fost dragă, pentru că dragi mi-au fost profesorii mei de matematică, Franz Schroeder și Vasile Poleisciuc, am vrut să fiu ca ei… Mi-e dragă și acum”. Cât despre prof. Liviu Popescu, mândrindu-se cu performanțele în matematică ale mezinului său, a mărturisit glumind numai pe jumătate: ,,Aș vrea să semăn cu el!”. Și tot despre matematică și despre fiul doctor în matematici a vorbit și artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, ca despre un corolar esențial al unei biografii în care realizările artistice au fost și multe, și frumoase. În același timp, a răscolit cuvântul prof. Radu Stancu, din Stulpicani, marcat de tristețe pentru actuala situație din învățământ. Prof. Paraschiva Duran a preferat însă partea luminoasă a vieții sale la catedră, ,,Am școlit jumătate de oraș”, Doina Maxim a considerat anii de profesorat la o școală cu elevi cu nevoi educaționale speciale drept ,,alături de liceu, cea mai frumoasă perioadă a vieții mele”, prof. Cristina Manolescu-Antohi a lăsat mai mult ochii să-i vorbească, și pentru tristeți, și pentru bucuria revederii, iar prof. Radu Spoială a dat de înțeles că și pentru profesori viața continuă să fie dascăl de înțelepciune. A plăcut tuturor mărturisirea de dragoste vie și după 40 de ani care a pulsat în cuvântul soților Nuți și Nicolae Surpatu, foști colegi de clasă, și aceea pentru Câmpulungul tinereții lor, în care s-au reîntors după decenii pe alte meleaguri, mărturisire făcută de Doina Bărbânță, dar și de Victor Rusu. Și într-un fel și de Eugen Mera, revenit nu chiar la Câmpulung, ci numai la Vatra Dornei, la lucrările de amenajare a Stațiunii. Dar oricum mai aproape de locurile anilor de liceu și implicit de timpul în care emoționa un larg public de colegi, profesori și părinți cu cântecele sale. Și pentru că râsul face și el parte din evantaiul de sentimente desfășurat la o astfel de întâlnire, iată-l și pe ing. Doru Văcăreanu povestind cum s-a asigurat pentru anii ce vin: cu un copil medic psihiatru la Strasbourg, cu altul lucrând la o firmă internațională de medicamente și cu soția la o fabrică de mobilă unde se confecționează și sicrie. Prilej pentru toată lumea să-și îndrepte privirile către preotul Doru Costineanu (cu fiul și el preot) și pentru Doru să protesteze: ,,Vă aștept pentru nunți și botezuri, nu pentru altceva!”. Fericit pentru atâția profesori în bănci, și trist pentru necazurile în care se zbat școala și oamenii ei, directorul Dumitru Niță, vorbind despre vremea noastră în care cartea nu mai este singurul drum spre împlinire, și-a exprimat cu glas tare convingerea care l-a susținut de-a lungul atâtor ani dăruiți parcă mai mult clasei decât casei: ,,Eu am crezut întotdeauna că învățământul reprezintă șansa cea mare!” Prof. Doina Ardeleanu a primit fără mirare numeroasele declarații de dragoste făcute abia după 40 de ani, cu un surâs dulce: ,,A fost primul meu an în școală după absolvirea facultății, așa că într-un fel am crescut împreună”. Cât despre prof. Liviu Antonescu, din mișcătoarea poveste a vieții sale trăite în slujba școlii, promoția 1970 a putut alege mai ales stenicul adevăr că și la 75 de ani pasiunea rămâne generatoare de satisfacții și de tinerețe. În cazul Domniei Sale, o lucrare de decodificare a matematicii Antichității și a Evului Mediu. Să încheiem cu uimirea prof. Doina Ardeleanu, ,,Când au trecut anii?” Și să lăsăm răspunsul nu pe seama lui Dorel Tarasciuc, autor de cărți polițiste, chiar dacă este la mijloc un mister de dezlegat, ci pe privirea aruncată de fiecare înapoi și deopotrivă înainte. Acolo de unde adolescenții care au fost, adolescenții care le urmează le fac un semn prietenos cu mâna și-i îndeamnă să se bucure de ziua care este.