CS Universitatea, favorită certă în disputa cu CSM București

CS Universitatea Suceava – CSM București, azi, ora 11.00 Cu o singură victorie în șapte etape, CSM București joacă azi, de la ora 11.00, în sala LPS din Suceava, împotriva Universității, în postura de outsider. „Studenții”, aflați pe locul 4, nici nu concep să se încurce în fața grupării din Capitală, nou promovată în Liga Națională.
 

Fără salariile achitate la zi, handbaliștii lui Leonard Bibirig și-au propus să uite pentru 60 de minute de problemele financiare și să se concentreze asupra jocului pentru a bifa a șasea victorie stagională. Mai mult decât atât, sucevenii consideră meciul de azi un prilej bun de a pregăti următoarele două partide din Liga Națională, în deplasare, la Odorhei, și acasă, cu campioana HCM Constanța. „Trebuie să ne facem jocul nostru și să nu intrăm în jocul echipei adverse, pentru că am putea să ne complicăm situația. Nu avem voie să facem un pas greșit în partida aceasta și sper ca acest joc să fie un bun antrenament pentru meciurile care urmează”, a declarat centrul Cristi Bursuc. De aceeași părere este și Adi Mitrea, care, deși recunoaște că CSM București are 2-3 jucători cu experiență, referindu-se aici la Pătru, Stamate și Mironescu, gruparea suceveană nu ar trebui să aibă probleme în a-și asigura cele 2 puncte puse în joc. La rândul său, Bogdan Pralea crede că pauza de trei săptămâni a fost benefică echipei CS Universitatea, în această perioadă jucătorii punându-și la punct relațiile de joc. „I-am studiat bine pe adversarii noștri și cred că dacă ne concentrăm așa cum se cuvine nu putem rata victoria”, a spus Pralea. În altă ordine de idei, conducerea tehnică a Universității Suceava are ca obiectiv acumularea a 18 puncte până la finalul turului, punctaj care în opinia lui Petru Ghervan ar însemna ca echipa locală să se claseze pe locul 4. “În condițiile în care HC Odorhei a câștigat cu două echipe fruntașe, va trebui să creștem cota, pentru că, până la urmă, luptăm cu Odorheiul pentru locurile 4-5. Dacă rezultatele indirecte vor fi în limitele așteptărilor noastre, probabil 18 puncte ar fi un cumul de puncte optim pentru tur”, a spus Ghervan. Partida dintre CS Universitatea Suceava și CSM București va fi arbitrată de cuplul Valentin Călina din Argeș și Claudiu Belean din Mureș.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI