Bucovina, ca brand

Ne fac bine tuturor și poate că ne și prind bine, ni se potrivesc vorbele spuse la Iași de ministrul de externe Teodor Baconschi: „Bucovina este, probabil, cel mai puternic brand din România”. Nu știu la ce se va fi referit exact ministrul (dar simt, nu de ieri de azi, că se poate întâmpla ca spusele unor oficiali în contexte oficiale să nu aibă preț mai mult de o clipă și un flash), însă pe de altă parte știu că, de câțiva ani, există intenții și fapte menite să contureze realmente un brand „Bucovina”.
 

L.D. CLEMENT

Mai știu că un brand se construiește nu pentru a clarifica și fundamenta aspecte istorice, culturale (așadar, brandul ar avea prea mică legătură cu un ținut tânăr și tăiat de o graniță de stat sau cu aparența că brandul ar tăia un județ, și acesta poate vremelnic) și sociale, ci în scopuri comerciale ori, în tot cazul, divers profitabile. Și încă mai știu că un brand, pentru a nu rămâne pur decorativ, ca o frunză în vânt, trebuie spus, trebuie comunicat în perioada lui de concretă eficiență nu atât de creatorii și diseminatorii săi, ci mai ales de receptorii și beneficiarii săi. Așadar, Bucovina va fi cu adevărat brand (sau din ce în ce mai brand) atunci când cât mai mulți (fie ei români sau străini, fie ei turiști, clienți, investitori etc.) vor afla, se vor interesa de Bucovina, vor veni aici și vor face aici, împreună cu noi. Li se va fi generat, altfel spus, un temeinic comportament de consum față de Bucovina și întreaga ei ofertă. Până atunci (căci aceasta nu-i treabă tocmai ușoară și nici de azi pe mâine!), cât mai mulți dintre noi trebuie să credem în și să vrem așa ceva; să nu-l considerăm doar un mesaj politic sau administrativ (chiar dacă din această zonă vine). Știți cum spun bănățenii (altfel, un conglomerat etnic și cultural similar nouă)? Că Banatu-i fruncea! O spun ei singuri, fără să-i mâne cineva. Așadar, de ce n-am învăța și noi să spunem că fruntea-i Bucovina?!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI