Slujbă arhierească la resfințirea Bisericii-monument „Adormirea Maicii Domnului”

„Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă”

Duminică, a XVIII-a după Rusalii, a avut loc slujba arhierească de resfințire a Bisericii-monument cu hramul „Adomirea Maicii Domnului”, situată în imediata vecinătate a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, în locația cunoscută cândva ca Ițcanii Vechi.
 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor numeros de preoți și diaconi în frunte cu arhiereul locului, Înalt Prea-sfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ca de fiecare dată prezent la asemenea momente înălțătoare, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și primarul urbei sucevene, Ion Lungu. În cuvântul său de învățătură către cei prezenți, Întâi Stătătorul Scaunului Arhiepiscopal al Sucevei și Rădăuților a subliniat câteva aspecte ale ostenelii noastre de zi cu zi, atât pentru hrana trupească, cât și pentru cea sufletească, așa cum au reieșit din pericopa evanghelică a zilei, Luca V, vers. 1-11, sau a Pescuirii minunate: „…Un vechi proverb românesc spune că «Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă», deci trebuie să muncim, pentru a ne câștiga astfel pâinea noastră cea de toate zilele, iar aici, în dulcea Bucovină, se muncește cu cap. Munca noastră trebuie împlinită cu rugăciunea. Ne ostenim pentru hrana trupească, dar mai ales pentru hrana sufletului.” Despre importanța ridicării unei biserici în general, chiar și în momente grele, de criză, Î.P.S. Pimen a subliniat că: „Atunci când suntem mai abătuți, mai îndurerați, venim la biserică, la Casa lui Dumnezeu. Zidirea unei biserici înseamnă cheltuială mare; și totuși se fac biserici. Ion Lungu, gospodarul municipiului, a ajutat, puțin câte puțin, cu dreaptă socoteală, Biserica… Dumnezeu ne dă credință, răbdare și Sfântul Ioan Gură de Aur, pe patul suferinței sale, a spus: «Slavă lui Dumnezeu pentru toate!». Aceasta este frumusețea vieții creștine, ca și în necazuri să răbdăm iar, jertfa dumneavoastră să fie bine primită”. Părintele paroh Iustin Nistoroae, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a mulțumit unor oameni de bine care au ajutat financiar și material biserica de-a lungul timpului, în special primarului Ion Lungu, nu în ultimul rând Direcției Județene Culte și Patrimoniu, reprezentată acolo de directorul Aurel Buzincu, instituție care, de-a lungul anilor, a finanțat cu sute de milioane lucrările de restaurare și înfrumusețare ale acestui sfânt așezământ. Cu prilejul resfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, preoții slujitori Iustin Nistoroae și Tiberiu Costiuc, pentru meritele lor deosebite întru preoție, au primit distincția de preoți iconomi stavrofori sau purtători de Cruce. Pentru dumneavoastră, cititorii, am pregătit, mai jos, un scurt istoric al bisericii-monument, care se distinge ca unicat în peisajul Sucevei. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” în file de istorie Localnicii o pomenesc ca „Sfânta Maria”, însă istoria acestei podoabe eclesiastice din piatră, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august), unică, în peisajul urbei, ca arhitectură, se pierde în zorile întemeierii statului moldav…Pornind cercetarea Cronicii lui Miron Costin, aflăm despre întemeierea lo-calității Ițcani în jurul, potrivit cutumelor vremii, celui mai vechi locaș de închinare: mănăstirea de maici din Ițcanii Vechi. Venind Dragoș de peste munți, din Țara Maramureșului adică, ca să întemeieze aici o marcă sau o provincie de graniță, după model carolingian, întru apărarea regatului maghiar de năvălirile tătare, caută mai întâi, conform uzanțelor vremii, să cunoască noul teritoriu ce va fi luat în stăpânire sau „solum dubiae possesionis”, de unde și legenda „vânătorii”, aici înțelegându-se: cercetare amănunțită a unui teritoriu sub pretextul unei acțiuni cinegetice, practică întâlnită și la alți „descălecători de țară” din Europa acelor vremi. Tradiția orală, preluată în cronica sus-amintită, pomenește că Dragoș porni la „vânătoare”, spre apa Sucevei, printre codri de stejari seculari, întâlnindu-l pe un anume Iațco căruia, pentru serviciile aduse, i se permise să întemeieze o localitate care să-i poarte numele – Ițcanii. Și, iarăși, conform cutumelor vremii, se va fi înălțat și o biserică, foarte probabil din lemn de stejar, cu regim monastic, întemeiată, cum găsim în documentele vremii, de un anume Iațcu pisarul (copist de acte, n.red.), pe 3 iunie 1374… Dar, ce te faci tu, cititorule, când afli că despre acest locaș dă mărturie o cronică bizantină, pe la anul 1395? Trecut-au anii și, astfel, între 1636 și 1639, monahiile Nastasia și Anghelina zidiră o construcție din piatră durabilă pe care o vedem și astăzi, sub domnia vrednicului de pomenire Vasile Lupu, domn al Moldovei și apărător al Ortodoxiei. Anexarea Nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic aduce cu sine alte legi și, din „monastire”, biserica deveni parohie, așa cum o cunoaștem azi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI