Pentru nerespectarea OUG 63/2010

DGFP a blocat conturile a 7 primării

 

Conturile a 7 primării din județul Suceava au fost blocate, iar alimentarea acestora cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat a fost suspendată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava. Măsura a fost luată întrucât respectivele primării nu au comunicat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 63/2010, hotărârile consiliilor locale, prin care au stabilit noile structuri organizatorice și bugetele rectificate. Anunțul ne-a fost făcut de Mihai Terteș, șef al Trezoreriei din cadrul DGFP Suceava. El ne-a enumerat și primăriile ale căror conturi au fost blocate, în sensul că acestea nu au acces la cotele defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat: Rădăuți (61.287 lei), Vatra Dornei (34.619 lei), Vicovu de Sus (45.238 lei), Ciocănești (18.575 lei), Slatina (22.655 lei), Vadu Moldovei (21.412) și Volovăț (38.855 de lei). Mihai Terteș a declarat că, în momentul în care primăriile respective vor intra în legalitate, DGFP le va debloca conturile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: