Cine vrea capul DSP Suceava ?

Ministerul Sănătății se joacă de-a „uite șefu’, nu e șefu’ ” cu Direcția de Sănătate Publică Suceava, care iarăși nu are directori executiv și adjunct. În schimb are de două zile un maldăr de acte pe care n-are cine să le semneze. În instituție, ieri, nu era pe funcție de conducere, cu acte-n regulă cum se spune, decât directoarea economică, și aceasta cu delegație.
 

Luând povestea din nou de la capăt, reamintim că, începând din 16 august, pe motiv de reorganizare a direcțiilor de sănătate publică din țară, toți directorii acestor instituții au fost eliberați din funcție de Ministerul Sănătății. În acest context, ministerul a decis ca dr. Ludovic Abiței, care până atunci fusese director al Controlului în Sănătate Publică din cadrul DSP, să preia cu delegație atât atribuțiile de director adjunct în sănătate publică, cât și pe cele de director executiv, în locul dr. Alexandru Lăzăreanu, începând cu data de 19 august, până la organizarea unui concurs. Interimatul dr. Ludovic Abiței a durat vreo 13 zile, întrucât, prin ordin al ministrului, începând cu 31 august, a fost detașată de la DGASPC Suceava și promovată, pe o perioadă de 6 luni, în funcția publică vacantă de director executiv al DSP Suceava, dr. Ingrid Kruk Irimescu, medic de medicina muncii. Tot atunci, dr. Abiței a fost plasat pe postul de director adjunct, dar la câteva zile și-a dat demisia, pe motiv că a fost „discreditat”, prin poziționarea sa „cu o treaptă mai jos”, mai ales că nici nu i se ceruse părerea. Ulterior s-a răzgândit și a acceptat să rămână director adjunct cu delegație, ca s-o ajute pe noua directoare. Peste două săptămâni însă, adică pe 14 septembrie, aceasta s-a răzgândit, din nou, invocând motive personale și a solicitat ministerului eliberarea din funcție, ceea ce s-a și întâmplat. Cu data de 15 septembrie, ministerul a acceptat și demisia dr. Ludovic Abiței, deși acesta revenise între timp asupra deciziei de a demisiona, iar ministerul a fost informat despre aceasta chiar de către directoarea executivă. Fără șefi, de două ori în mai puțin de două luni Astfel că apele sunt din nou tulburi la DSP Suceava, o instituție rămasă pentru a doua oară fără șefi, în mai puțin de două luni. „Sunt hârtii de semnat, documentații către bancă, minister, instituții ale statului, n-are cine să semneze. Am stat de vorbă cu șeful personalului să informeze peste tot, la minister, la prefectură, că instituția e decapitată. Cineva trebuie să fie numit, chiar dacă va fi temporar, să fie cineva ca să semneze actele”, a declarat ieri dr. Abiței. După „cantitatea” de atenție pe care ministerul o acordă în ultima vreme Direcției de Sănătate Publică Suceava, oricine poate observa că ori direcțiile au căzut toate într-un con de umbră și nu mai este nevoie de ele, ori DSP Suceava e cu moț negru în frunte și nu mai prezintă interes. Mai există varianta că ministerul de resort nu știe sau nu are pe cine să numească la șefia DSP Suceava, din considerente politice. Celor contrariați de ceea ce se întâmplă de ceva vreme la DSP Suceava, le spunem că această instituție, la fel ca omoloagele din țară, are – totuși! – niște atribuții importante, dintre care amintim doar câteva: aplicarea programului de reformă sanitară, realizarea de dări de seamă și analize statistice asupra stării de sănătate a populației și cu indicatorii demografici ai județului, reabilitarea asistenței medicale în teritoriu, desfășurarea unor programe de sănătate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: