Cu 1,9 milioane lei pentru anul universitar 2010 – 2011

MECTS susține USV cu doar 15% din banii alocați anul trecut și cu 10% din cei de acum 2, 3 și 4 ani

> Și totuși: „Sunt îngrijorat doar de prostie. Eu cred că orice moment greu poate fi depășit”, declară rectorul Adrian Graur
 

Cu doar 1,9 milioane de lei alocate de MECTS pentru anul universitar 2010–2011, proiectele de investiții ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au murit. Cel puțin pentru această perioadă, când doar vreo 6% din volumul de obiective finalizate anul trecut vor fi putea fi duse la bun sfârșit până la sfârșitul lui 2011. „Din 1,9 milioane nu putem face nimic. Am deschis o linie de credit și am luat de la bancă 3 milioane de lei să putem finaliza două dintre obiectivele pe care trebuie neapărat să le terminăm anul acesta, pentru că se produce deja uzura la ele: extinderea sălii de sport și centrul de educație permanentă de la Vatra Dornei”, a specificat rectorul USV, Adrian Graur, ieri, într-o conferință de presă. Mansardarea Corpului C al Universității, unde ar fi trebuit amenajate 800 mp de laboratoare de cercetare se amână, iar echipamentele, deja achiziționate, rămân în depozite. Se amână, de asemenea, și realizarea bazei experimentale de cercetare de la Gălănești, ca și reabilitarea Corpului A și termoizolarea clădirilor mai vechi, reabilitarea și extinderea Căminului 1, investiții pentru care ar fi necesare alte zeci de milioane de lei. Practic, MECTS susține anul acesta învățământul universitar sucevean cu doar 15% din banii pe care i-a alocat în precedentul, când USV a primit 13 milioane de lei, și cu doar 10% din banii pe care îi primea în anii 2006, 2007 și 2008, când au venit la Suceava câte 20 de milioane de lei. Și totuși rectorul Univesității „Ștefan cel Mare” Suceava declară că nu lipsa banilor în îngrijorează. „Sunt îngrijorat doar de prostie. Eu cred că orice moment greu poate fi depășit. Trebuie descoperiți doar oamenii de valoare și să-i punem în statul de funcții. Atât timp cât nu găsim valoare, nu avem nicio șansă. Ea aduce după sine și dezvoltă tot valoare, așa cum un «nechemat» ajuns într-o poziție strânge în jur nonvaloare”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: