La centura ocolitoare, întârzieri din cauza alunecărilor de teren

Președintele Consiliului Județean le-a cerut, ieri, responsabililor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) și constructorilor de la centura ocolitoare a municipiului Suceava să deschidă noi fronturi de lucru, astfel încât de la Ministerul Transporturilor să fie atrase alte sume până la finele acestui an.
 

Solicitarea ar urma să fie făcută peste o săptămână, când, la Suceava, este așteptat ministrul Anca Boagiu. Discuțiile de la Palatul Administrativ vin pe fondul întârzierilor cauzate de alunecările de teren din zona Stației de transformare a energiei electrice de 110 kv, de la întretăierea inelului ocolitor cu drumul european DE 85. Cei implicați dăduseră asigurări că, până la 31 decembrie a.c., pe 5 km de centură va fi turnat asfaltul. Potrivit declarațiilor de ieri, dezideratul nu se va mai materializa, Gheorghe Flutur opinând că, în felul acesta, pe constructori îi va prinde anul 2015. „În trimestrul al patrulea, în totdeauna au loc regularizări de fonduri, iar cine este mai harnic poate lua banii de la cei care nu i-au putut cheltui. Cred că ne putem încadra în situația aceasta, să mai aducem niște fonduri la Suceava”, a subliniat șeful administrației județene. Reprezentații constructorilor au informat că, deja, un asemenea front de lucru este atacat la Șcheia, la intersecția viitoarei rute de ocolire cu DN 17, și că finanțarea necesară este de circa 7 milioane de lei. În acest sens, primarului de Șcheia, Vasile Andriciuc i s-a pus în vedere să zorească localnicii la adunatul recoltei, la eliberarea terenului, precum și la punere acestuia la dispoziție, în vederea demarării primelor intervenții. Gheorghe Flutur a asigurat că șcheienii în cauză vor fi despăgubiți în cel mai scurt timp. Întrucât noua lege a exproprierilor și despăgubirilor se află abia la Senat, Gheorghe Flutur a recomandat ca, până la aprobarea ei, să se lucreze pe reglementările încă în vigoare. Execuția la prima rută ocolitoare a început anul trecut, constructorul fiind firma SCCF Group Colas Iași, iar beneficiarul, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km și va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Șcheia – Mihoveni – Pătrăuți – Siret, precum și cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei spre frontiera cu Ucraina. Valoarea proiectului este de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. Carosabilul cu două benzi va avea o lățime de 7 metri și va permite o viteză de circulație de 80 km/oră. Pe traseul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri și, respectiv, de 249,5 metri. Amenajate vor fi și 6 poduri, dintre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: