30 de ani de pasiune fără leac

“Te rog să nu începi și dumneata cu chestii de genul «Cum e OMUL Șvarț?» sau «Cum e ARTISTUL Șvarț?», întrebări din astea stereotipe, da!? Mă iartă, dar îmi par cam idioate. Cum sunt ca artist nu pot să-ți spun eu, ci tu sau alți oameni care-mi ascultă muzica. Cum sunt ca om, e aceeași treabă. Așa că întreabă-mă despre chestii la care să-ți răspund sincer, din suflet, nu la care mă dau mai important decât sunt”, m-a luat, din prima, Ovidiu Șvarț, artistul care se declară pe cărțile de vizită (pe care și le-a confecționat singur) “Muzician/ Preparator/ Dirijor”.
 

Eu o să-i spun naist, pentru că, pe lângă alte feluri de exprimare artistică, Ovidiu Șvarț, fiul regretatului coregraf Friederich Șvarț, asta rămâne, un naist de succes. Artistul nu m-a lăsat să folosesc la adresa lui nici apelativul “maestre” pentru că, după părerea lui, trebuie să meriți cu adevărat acest titlu, iar el crede că nu-l merită. “Mă rog, dacă-l folosim într-o adresare la fel ca «doamnă», «duduie», «domnule», mai merge”, a făcut el un compromis. Dar nu venisem la el cu întrebări pompoase și seci la care să primesc răspunsuri la fel; și l-am asigurat de asta. “La o vârstă, simți că trebuie să faci la dreapta sau la stânga” Acum 8 luni, familia Șvarț s-a întors acasă după 13 ani cât le-a cântat ciprioților turci din Republica de Nord. A cules de la ei cam tot ce se putea culege: apreciere, mulțumiri, bani ce i-au asigurat un trai mai mult decât decent. Ovidiu și Mimi, soția lui, au simțit însă că era destul. “La o vârstă, simți că trebuie să faci la dreapta sau la stânga. Și trebuie s-o faci cât mai ești în putere, iar un instrument de suflat are nevoie de putere. În Cipru era deja o muncă de elefănțel. Comunitatea era mică, toți voiau să le cântăm și în același timp aveam senzația că ajunseseră la saturație. Ei te iubesc în continuare, indiscutabil, te vor, au nevoie de tine, dar oricât aș fi încercat ceva nou în muzica mea, era deja un sunet care se auzea peste tot. Am zis atunci că singurul loc în care mă pot reprezenta cel mai bine și unde am deschiderile cele mai mari pentru ceea ce fac eu este România”, a povestit Ovidiu Șvarț despre motivele pentru care s-a întors acasă. În Cipru, familia Șvarț n-a avut traiul românilor ce munceau cu încrâncenare să strângă bani pentru a-și plăti ratele la bancă sau pentru a asigura supraviețuirea familiilor rămase acasă. Ovidiu a rămas în această țară în 1997, după ce a participat cu Ansamblul “Arcanul” la un festival. Ulterior au venit acolo soția și băiatul (azi în vârstă de 15 ani), care a început școala în Cipru și s-a asimilat locului la fel ca orice copil din familiile cipriote. Ovidiu și Mimi, care este violonistă, au cântat împreună, voce și instrumental, în câteva restaurante fițoase, pe baza unor contracte serioase, pe durate lungi (cel mai lung fiind de 8 ani) ceea ce le-a oferit stabilitate și o viață demnă. S-au bucurat de succes real, naiul fiind un instrument inedit pentru ciprioți, care nu i-au tratat foarte repede ca pe niște străini. Dovadă faptul că trupa lor a fost invitată de opt ori să cânte la cocktail-ul prezidențial oferit de președintele Ciprului cu ocazia zilei naționale, poate cea mai selectă sindrofie din acea țară. “Cânți o dată și spui că e doar o întâmplare fericită. Cânți de două ori și spui că poate n-au găsit alții mai potriviți evenimentului. Dar noi am cântat de opt ori, ceea ce a însemnat că ne plăceau, că eram destul de buni pentru a ne asculta toți șefii de stat și ambasadorii din zeci de țări invitați acolo. Și fiți convinși că la puterea lor economică ar fi putut aduce orice vedetă din lume”, a spus Șvarț, fără falsă modestie. Feciorul lui tata Ovidiu are 47 de ani și, dat fiind familia în care s-a născut, probabil nu putea fi în viață decât un misionar al folclorului. Pe parcursul celor 30 de ani de carieră a cântat și muzică de “café-concert”, prelucrări după piese clasice, muzică ușoară, dar folclorul românesc a rămas pentru el un reper solid, un scop, un crez. Tatăl său, Friederich Șvarț, care s-a stins în anul 2005, a fost dansator profesionist la Ansablul “Ciprian Porumbescu”, a fost întemeietorul Ansamblului “Ciobănașul”, al Ansamblului “Arcanul” al Universității “Ștefan cel Mare”, coregraf, profesor și un mentor pentru elevii săi, un pasionat veritabil, ce nu va putea fi niciodată ignorat în peisajul artistic al Sucevei dintotdeauna. Maestrul Șvarț și-a “cumpărat” pentru veșnicie acest loc, dintr-o vreme când dansurile populare erau cel mai puternic mesager al Sucevei în lume. Soția, Ortensa, a fost de asemenea coregraf, chiar profesoara de dans a soțului ei. Așa că băiatul lor a trăit vrând-nevrând în mijlocul acestei lumi în care mama și tata exersau acasă pași noi de dans, în care maestrul Silvestru Lungoci le era prieten de familie, iar casa lor era deschisă multor artiști populari ai vremii, multor oameni ce făceau sau patronau acte de cultură. Dar chiar crescând printre picioarele dansatorilor de la “Ciobănașul”, dansul nu s-a lipit de Ovidiu. Sunetul naiului lui Zamfir însă i-a sunat adolescentului de 16 ani într-un fel anume, în ureche, dar mai mult în suflet. “Iar atunci și întotdeauna după aceea am simțit că mi-aș putea descărca sufletul pe sunetele acelea care mă fascinau când le auzeam. Bineînțeles că, la 16 ani, n-aveam cuvintele astea în minte, dar știu că atracția pentru nai a fost instantanee, ca dragostea la prima vedere. Înainte de nai, tata îmi mai aducea acasă ba un acordeon, ba o vioară, la ansamblu băieții îmi ofereau oricând un instrument să cânt, dar nu m-a atras niciunul”, și-a amintit naistul. Primul nai, “din lemn de cozi de mătură”, cumpărat cu banii de la urătură, de la artizanatul magazinului “Bucovina” “Primul meu nai a fost de unde altundeva decât de la magazinul “Bucovina” și mi l-am cumpărat singur, în ianuarie 1979. Obsedat deja de instrument, mi-am zis că nu poate fi așa de greu de cântat la el, că dacă voi învăța pe de rost fiecare din cele 21, 22 de tuburi o să reușesc. Așa că de Anul Nou m-am mascat, am fost cu uratul cu gășcuța mea de prieteni și am făcut 200 de lei. Naiul de la artizanat de la “Bucovina” a costat 182 de lei. De unde să știu eu că ăla suna ca naiba, pentru că era făcut din lemn de cozi de mătură?! Dumnezeu să-l ierte, maestrul Lungoci l-a luat, l-a acordat, l-a uns și mi-a arătat: uite băiete, asta e gama Sol Major, asta Mi Minor, uite așa se ține și așa se suflă… Nu erau alți profesori de nai în Suceava, el, Maestrul, fiind singurul care m-a îndrumat la Școala de Artă. Studiam singur și dacă zic că o făceam câte 11, 12 ore pe zi pare minciună, dar așa era. Și nu aveam nicio treabă cu notele încă, doar după ureche. Maestrul Lungoci îl tot bătea la cap pe tata să-mi ia un nai adevărat din bambus, că văzuse el că promiteam, că eram pus pe treabă. Și într-o zi tata a cedat, mi-a luat un nai din bambus pe care a dat o căruță de bani, 1.400 de lei. Pentru mândria tatei era de fapt sfârșitul începutului, pentru că el mă vedea inginer, să se poată lăuda cu mine. Vorba aceea: am doi feciori, unul cântă, dar celălalt e om, măi! De acolo a început treaba. Dar pentru naiul acela a trebuit să iau note mari la școală și să fiu cel mai bun copil. Când pleca, încuia naiul, dar mama îl descuia pentru că umblam ca drogatul după el, eram dependent de cântatul la nai. La vremea aceea nu înțelegeam că deja era o pasiune și încă una foarte mare. Și uite așa, eu, băiat de oraș, ajunsesem să mă facă ceilalți «țăran», pentru că suflam în nai, iar băieții de la țară care cântau folk prin parcuri erau mari șmecheri de oraș”, a povestit Șvarț. “Acum cânt doar cu naiuri făcute de mine” Artistul a făcut bani frumoși în Cipru și după ce și-a descoperit o nouă pasiune. A constatat într-o bună zi că este în stare să și confecționeze naiuri. Folosite în fiecare seară, naiurile la care cânta el aveau nevoie de odihnă, de aerisire și nu mai apucau să capete acest tratament, așa că, pentru a avea destule instrumente, naistul a comandat un set la prietenul lui Ion Preda, românul care face cele mai bune naiuri din lume și care-i mai făcuse câte unul și până atunci. Dar un set costa enorm, așa că Șvarț s-a pus pe treabă. “Mi-am zis: stai măi, dacă tot știu toate chichițele naiului, dacă Dumnezeu m-a înzestrat și cu talent la muncă, îmi place să pun mâna, n-oi putea să-mi fac și singur? Și la fel ca zeul Pan din mitologie, am luat niște bețe de trestie, am tăiat, am legat și am văzut că iese nai. Apoi am făcut același lucru cu bețe de bambus. Am pus chestia asta și pe net, pe site-ul meu, unde la un timp m-a contactat un tip din Egipt care voia nu mai puțin de 100 de naiuri. Fericire! Am cumpărat din China vreo 1000 de bețe de bambus și m-am pus pe treabă, cu atelier, dispozitive, tot. Între timp, tipul s-a răzgândit pentru că nu mai avea banii disponibili, dar n-am intrat în panică, pentru că mi-am vândut naiurile. A început să-mi placă foarte mult să le fac, iar internetul a fost de mare ajutor să găsesc clienți. Am vândut chiar și în America. Acum cânt doar cu naiuri făcute de mine. Sunetul iese cald și dulce nu numai pentru că sunt bine făcute, dar și pentru că suflu în ele cu o anume parte din mine, cu sufletul”, a depănat artistul și această poveste. Ansamblul „Arcanul” poate exista din nou După mai mulți ani în care a cântat la orice concert de muzică populară de care afla, apoi după anii cât a cântat la „Ciobănașul”, după ce au trecut și frământările cu transferurile de patrimoniu ce au urmat revoluției din ‘89, Ovidiu Șvarț s-a alăturat tatălui său, Maestrul Friederich Șvarț (ce încheiase și el, definitiv, colaborarea cu ansamblul „Ciobănașul”) pentru reînființarea Ansamblului „Arcanul”, al Universității sucevene. După câteva luni de entuziasm, s-a întâmplat însă la fel cum se întâmplă și în ziua de astăzi. „Timp de 7 ani acolo am cerut ceea ce este valabil și acum: susținere. Un ansamblu nu se ține cu aer și promisiuni. Arta, conștiința, dragostea, toate trec și prin stomac, iar stomacurile artiștilor instrumentiști de la Arcanul începeau să fie tot mai goale”, și-a amintit naistul. Cum n-au mai avut susținere financiară, artiști cu care se lucrase 2, 3, 4 ani au început să plece rând pe rând, deoarece câștigau mai bine la nunți. Dar chiar și așa, „Arcanul”, cu formația de dansatori și instrumentiști, a repurtat succese mari, la festivaluri naționale și internaționale în Germania, Franța (4 participări), Austria, R. Moldova, Turcia, Ucraina, Polonia, Ungaria, Republica de Nord a Ciprului Turcesc, acolo unde Șvarț a și rămas de altfel în 1997. Dansurile au continuat să existe cu succes la Universitate, dar trupă de instrumentiști, nu. Reîntoarcerea naistului în țară s-a legat imediat și de ideea „resurcitării” orchestrei „Arcanul”. Ca urmare a unor discuții cu Adrian Graur, rectorul Universității “Ștefan cel Mare”, au înmugurit speranțele, dar se pare că mai e cale lungă până la o eventuală concretizare a proiectului. Semne bune sunt. Ovidiu are acum un nucleu de instrumentiști cu care repetă într-unul din laboratoarele de tehnologie ale universității. Și se repetă „în draci”, pentru că peste două săptămâni, la Oradea, va fi prima ieșire în lume a ansamblului re-reînființat „Arcanul”. Poate vor fi bani pentru menținerea lui sau poate nu, dar într-o vreme când valorile își pierd strălucirea, când ieri ceva era de laudă și mândrie, iar azi nu mai înseamnă mare lucru, Ovidiu Șvarț își dorește să cânte din nou acasă folclor curat. „M-am născut și am crescut într-o vreme în care chiar se cânta folclor. Acum, peste tot, «Pușca și cureaua lată», «Paleru», «Bambi», un ghiveci din care nu mai știm ce-i al nostru, ce ne reprezintă, ce ne place. Ar fi o mare fericire pentru mine să pot onora din nou vremurile folclorului adevărat. Mi-aș onora astfel o pasiune, aș onora munca de-o viață a tatălui meu, dar aș onora în același timp țara și orașul în care am revenit cu drag, cu inimă deschisă și poftă de treabă”, a încheiat muzicianul, preparatorul și dirijorul Ovidiu Șvarț.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: