Jandarmul zburător

Suplu, cu aer de băiețandru, în blugi ce-i copie perfect coapsele (sau coapse perfecte?), având călcătura dezinvoltă unui elev de liceu și mereu cu umbra unui zâmbet călduț pe față, nici n-ai bănui că e ditai locotenent colonelul, al doilea om în Jandarmeria suceveană. Ochii însă îl trădează. Nu dau niciodată în lături atunci când se adresează cuiva sau ascultă pe cineva.
 

Privind în ei, albastru clar, limpede, uneori aspru, fără clipiri ezitante, înțelegi în secunda doi că omul din fața ta nu e un boem care trăiește la voia întâmplărilor vieții, ci e unul care contează pentru el însuși și pentru cei din jur. Iulian Iacob împlinește peste câteva zile 41 de ani, iar din cei 15 ani de carieră militară, 11 au fost la vârf, mai întâi ca ofițer în Statul Major al Inspectoratul Județean de Jandarmi, apoi, din 2006 încoace, ca prim-adjunct al inspectorului-șef al IJJ Suceava. Lista studiilor lui militare și civile, ce mie mi s-a părut extrem de lungă, arată astfel: Academia de Poliție “A.I. Cuza” București, Facultatea de Drept – promoția 1995; Curs ofițeri de stat major – 1999; Curs postuniversitar “Științe polițienești”, la Academia de Poliție “A.I.Cuza” București – 2000; Curs de pregătire “Poliția specială ONU”, la Academia de Poliție A.I.Cuza București – 2002, Stagiul de pregătire “Managementul schimbării pentru o Jandarmerie Română modernă”, Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române București – 2006; Curs postuniversitar “Managementul organizației”, la Centrul de Studii Postuniversitare al M.I.R.A., București – 2007; Masterat la Universitatea “Spiru Haret” București, specialitatea “Managementul resurselor umane” – 2009. Dar lt. colonelul e încă nemulțumit la acest capitol. “Am pierdut destule cursuri din păcate. Cu câțiva ani în urmă nu se organizau atât de multe și aș fi vrut să le fac. Acum se fac, dar nu mai am cum să particip la ele din lipsa timpului. Cursurile despre care știam însă că mă vor ajuta în activitatea mea nu le-am scăpat”. “Mi-a spus că o fi ea Academia de Poliție, dar, dacă fac armata la jandarmi, nu pot da decât la jandarmi” “Dacă nu ai fi fost militar, ce-ai fi fost, Iuliane?”, îl întreb. Câteva momente caută în minte răspunsul, puțin dezorientat, de parcă n-ar fi existat niciodată un al gând în legătură cu profesia lui. Dar imediat după aceea își amintește că drumul lui în viață ar fi putut să fie altul. “Toți verii mei erau ingineri TCM-iști, ceea ce echivala cu un titlu de noblețe și obligatoriu cu reușita în viață. Deci altă alegere pentru mine nu era, așa că la mine acasă s-a bătut cu pumnul în masă și ai mei au decretat: TCM. Mie nu-mi plăcea ideea nicidecum, dar presiunea era mare, așa că am dat examen la TCM, să mă fac inginer. Am dat de două ori și…. n-am intrat, apoi n-am avut de ales și am plecat în armată. Comandantul era vecin de bloc cu mine și, pentru că el a văzut că aș avea înclinații către militărie, mi-a propus: «Mă băiatule, tu nu vrei să dai la Academie?». M-am interesat cam ce presupune asta și am fost de acord”, și-a amintit Iulian Iacob începutul începutului. Și soldatul s-a apucat de învățat pentru Academie, cu ajutorul Ilenei, actuala lui soție, care îi trimitea în armată testele la gramatică și la engleză. El le completa și le trimitea înapoi pentru a fi corectate. Poate lt. col. Iacob ar fi fost polițist (SRI-ist, cum crede astăzi că i-ar fi plăcut), dar cineva de la “cadre” avea de îndeplinit un anume număr de încadrare și l-a păcălit. “Cel de la Serviciul de cadre care se ocupa de înscrieri spunea că nu pot să merg decât la academia de jandarmi. Și cum nu prea eram umblat prin lume, am crezut ce mi-a spus, că o fi ea Academia de Poliție, dar dacă fac armata la jandarmi nu pot da decât la jandarmi. Ulterior am aflat că puteam să dau examen oriunde”. Și dacă n-a fost bun de inginer, colonelul de astăzi a fost foarte bun atunci pentru academie, pe care a absolvit-o în 1995, an în care a și intrat “în pâine”, primul loc de muncă fiind cel de comandant de subunitate în cadrul Jandarmeriei Botoșani. Și cu salariile pe trei sferturi, jandarmii tac și execută fără negocieri L-am dus ușor pe intelocutorul meu spre un subiect dureros, reducerea cu 25% și a salariilor jandarmilor. Alături de polițiști, și ei suportă în prezent umilința de a vedea cum traiul familiilor lor se petrece acum undeva la limita decenței, dar apartenența la sistem îi obligă la tăcere. Tac pe aceste subiecte și pe mar-ginea altora la fel de sensibile; între prieteni, în comunitate, tac pentru că nu au de ales. “Lucrez într-un sistem militar în care, chiar dacă aș vrea să spun ceva, trebuie să tac. Asta e. Scrie clar în Constituție: « Cadrele militare au drepturi și obligații restrânse». Și dacă tot fac parte din acest sistem, m-am și dedicat lui din toate punctele de vedere. Cu subordonații sunt foarte flexibil, dar sunt rigid în aplicarea legii. Mi-e foarte greu să calc pe de lături, deși alții și-ar face din asta a doua meserie. Dar eu nu pot”, a spus la un moment dat lt.col. Iulian Iacob. Dar sunt totuși adevăruri imposibil de ignorat. “Majoritatea colegilor mei se descurcă foarte greu din cauza creditelor bancare. Toți au mers pe mâna sistemului care spune că se puteau îndatora până la jumătate din venit. Or, după reducerea salariilor, jumătatea nu mai e jumătate, iar ei nu mai fac față. Cei care mai au rude pe la țară se mai descurcă, pentru ceilalți e greu”. Cu lefurile pe trei sferturi convertite imediat în ratele la bancă, jandarmilor le-a rămas, se pare, să se hrănească mai mult cu mândria de a reprezenta o instituție credibilă și de nădejde atât pentru populație, cât și pentru instituțiile cu care colaborează. “La momentul actual suntem creditați foarte bine. Ne numim, de altfel, “armata de interior a țării”, armata de siguranță publică și multe din instituțiile statului vor să lucreze cu noi pentru că nu e loc de întors cu Jandarmeria. Structura jandarmilor este să nu negocieze. Dacă cei cu care lucrăm ne spun că avem de făcut un lucru, l-am luat la cunoștință, ni l-am însușit, îl executăm. La noi nu există negocieri de genul: Dar de ce? Dar cum? Dar nu s-ar putea face altfel? Avem încredere în profesioniștii care coordonează acțiunile, noi fiind forțe complementare ce ajută la realizarea lor”, a explicat clar, ca din carte, prim-adjunctul inspectorului-șef al IJJ Suceava. O căsătorie și o familie specială, cu trei de “I” Lt. col. Iacob este căsătorit de 12 ani cu Ileana, femeia pe care o cunoaște însă de prin 1987 și cu care are o fetiță, Ioana, de 10 ani, elevă în clasa a IV-a. O căsătorie și o familie frumoasă, destinsă, fair și, paradoxal, o căsătorie între doi oameni în uniformă, dar fără reguli și regulamente bătute în cuie. Ileana și Iulian sunt două minți ascuțite, două spirite libere reunite, dar rămase independente, ce construiesc zilnic familia, pe ei înșiși, în fiecare zi, fără să se fi plictisit încă s-o facă. Fiecare e liber în familia Iacob să-și exprime părerile, să dea frâu liber pasiunilor, nimeni nu dă ordine, nimeni nu ascultă și niciunul nu-l ignoră pe celălalt, ținând cont, el și ea, de personalitatea celuilalt. Și treaba merge bine, în societate apărând ca familia perfectă, tocmai pentru că nu par, în acceptul standard al noțiunii, a fi căsătoriți. “Suntem doi oameni liberi și poate acesta este un secret ce ne ține legați. N-am stabilit niciodată limite. N-am făcut din căsătoria noastră un compromis în care să spunem «OK, de azi suntem căsătoriți, ne-am pus verighetele pe deget, asta e al tău, asta e al meu, asta e al nostru»”, a explicat Iulian. Ileana Iacob este sociolog și inspector de poliție, șeful Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității în cadrul IPJ Suceava. Un om activ, inimos, băgat până în gât în studii și analize ce țin de specificul meseriei ei. Soțul spune că e mândru de ea, dar că n-ar fi mărturisit asta nimănui și, deși ar fi putut, n-a încercat niciodată să-și folosească numele pentru a-și face remarcată soția în ochii unui superior. “Ileana e o femeie foarte orgolioasă și cred că m-ar mânca să afle că i-aș fi pus nu vreo pilă în sensul fundamental, ci chiar și vreo vorbă bună pe undeva sau să-i fi influențat acțiunile pe linie profesională. De aceea este foarte multă lume în Suceava care mă știe pe mine și nu o știe pe ea sau care o cunoaște pe ea, dar nu ca soție a mea”, a declarat Iulian Iacob. Discuții profesionale, acasă, sunt aproape inexistente între soții Iacob, poate pentru că fiecare are treaba lui, dar complet pe alte probleme unul față de celălalt. Personal și profesional, rețeta supraviețuirii armonioase a familiei Iacob pare însă una reușită și chiar specială, iar treaba merge bine. În societate apărând ca familia perfectă, tocmai pentru că nu par, în acceptul standard al noțiunii, a fi căsătoriți. Zbor liber În uniforma albastră fără sau cu cascheta perfect apăsată pe freza blondă și scurtă, salutându-și șeful, alt “ditai”, dar un ditai general de brigadă, în ședințele de Stat Major, Iulian Iacob e o parte a întregului. Altă parte, explorată de noi cu decența cuvenită, este cea a soțului și tatălui. Este un bun și loial prieten, păstrând și azi, intacte, camaradenii din prietenie, durabile. “Greu de găsit în ziua de azi astfel de relații. Prieteniile în ziua de zi sunt de carton. Relații ce păreau bune se strică din nimicuri. Nu mai există decât foarte rar ceea ce eu numesc o potrivire a sufletului, ceea ce ne face să trecem împreună, ca prieteni, peste orice. Contrar unor păreri, am și femei foarte buni prieteni. Bărbații au o doză de suficiență, în timp ce femeile sunt mai complexe, poți discuta mult mai multe cu ele, înțeleg mult mai multe și sunt intransigente. Ele nu sunt prietene cu tine ca să-ți facă pe plac. Cine încearcă să le schimbe nu va reuși niciodată ”, a fost părerea interlocutorului meu. Portretul lui Iacob ar fi însă lipsit de conținut fără pasiunile lui, cele pe care le trăiește intens, cele care bagă adrenalină în el, îl fac să vrea și mai mult, să caute, să-și încerce limitele, îndemânarea sau frica, îi completează. Din luna iunie anul trecut, Iulian a prins pasiunea zborului liber cu parapanta la Clubul de parapantă “Cumulus”, cu instructorul Ciprian Pașcan, elev al lui “Babacu”, cel mai tare parapantist din țară. “Aș face și planorism sau zbor cu motor dacă mi-aș permite, dar astea sunt deja pasiuni mult mai costisitoare”, a pomenit el în treacăt, dar cu regret evident. La club vin destule persoane ce declară că ar încerca acest sport, dar ulterior totul se dovedește un moft. “Mulți vin, puțini termină. Nu mulți aleg zborul ca formă de exprimare, ca o pasiune, ci vin să se dea mari și după primele ore de zbor îi apucă subit durerile de spate, au rău de înălțime”, a explicat Iacob. Jandarmul zburător are doar 20 de ore de zbor, dar în această relație este deja vorba de dragoste adevărată. Pe el nu l-a durut nici spatele, nici nu i s-a aplecat la înălțime și nici, spune el, n-a resimțit vreun strop de teamă, astfel că, la sfârșitul acestei luni, va da examenul pentru obținerea licenței de zbor. Anul acesta Iulian Iacob a reînceput zborurile în luna aprilie, ultimul stagiu încheindu-se recent, la Costinești, unde a exersat zborul la faleză, zborul dinamic. “Îmi place mult și nu degeaba se numește zbor liber acest sport. Deasupra e parapanta, dar nu o vezi, în stânga nu-i nimic, în dreapta nu-i nimic, sub picioare nu-i nimic. Ești propriul tău stăpân și cum te conduci, așa zbori. Iar dacă respecți regulile, nu este deloc periculos. Se poate întâmpla ceva rău din aceleași motive ca în cazurile accidentelor auto: dacă te dai mare și tare și te supraestimezi sau dacă subestimezi condițiile meteo, pentru că de ele ești dependent”, a explicat colonelul. Din timpul liceului, Iulian Iacob a prins și pasiunea aeromodelismului. Are acasă modele de avioane cu motor, planoare, elicoptere, pe care le înalță doar din pasiune, nu și în concursuri, pe dealul Tătărași sau pe deal la Metro. “E și acesta un sport costisitor, dar îți dă satisfacții extraordinare. E plăcut să fii numai tu cu avioanele tale pe cer, plus că suntem o comunitate de aeromodeliști foarte legată. Aproape în fiecare zi, vara, când ies de la serviciu, trag o tură cu avionul, mai fac și filmări aeriene. De câte ori merg într-un loc nou, fac și o filmare”, a “dat la presă” el și această plăcere a lui. Iulian Iacob a făcut și alpinism; cândva voia să fie pilot de avion ca și tatăl său. Milităria o are în sânge, la fel și rigoarea în respectarea legilor. Cândva, peste ani, când vârsta o va cere, el va trebui să renunțe la profesie. Mă îndoiesc însă că Iulian Iacob se va opri vreodată din căutări. Ce caută, că o fi vorba de noi încercări, noi pasiuni sau pe el însuși, nu pot specula. “La 41 de ani, se poate spune despre mine că sunt un tip împlinit. Dar față de ceea ce vreau eu pentru mine, încă mai caut, nu sunt complet. Voi continua să caut laturi de ale mele care să mă mulțumească. În unele privințe sunt încă năvalnic”, a recunoscut Iulian Iacob.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: