“Inaugurarea” Spitalului Vechi

Transformare dintr-o ruină într-un spital de… mai multe stele !

Reprezentanți ai autorităților județene și locale, șefi de spitale și politicieni au fost prezenți ieri dimineață, „de-a fir-an păr”, la redeschiderea oficială a celor 4 secții care formează spitalul vechi, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava. Invitații au putut vedea, pe viu, clădirile complet modernizate și refăcute pe dinafară și dinăuntru, nimic nemaiamintind de zidurile vechi, care fuseseră propuse spre demolare, la un moment dat, cele patru pavilioane fiind construite în perioada 1893-1957.
 

Toate secțiile – Oncologie, Pneumologie, Boli Infecțioase și Dermato-venerice – arată acum impecabil, saloanele fiind dotate cu mobilier nou. Secția Oncologie și-a lărgit spațiul prin aducerea la un loc a celor două secții de Pneumologie în clădirea unde a funcționat Neurologia, mutată acum în spitalul nou. Potrivit managerului spitalului județean Vasile Rîmbu, lipsa intervențiilor la clădiri și vechimea lor „au produs degradări la acoperiș, infiltrații, uzarea instalațiilor electrice, termice și de canalizare”, iar căile de acces auto și pietonal deveniseră impracticabile. De aceea, s-au schimbat instalațiile electrice, termice și de canalizare, s-au înlocuit tâmplăria și pardoselile, geamurile, s-au renovat și văruit complet interioarele, refăcut treptele și refăcut spațiul verde, fiind nevoie de 150 de mașini cu pământ pentru asta, după cum a spus managerul Rîmbu. Spitalul vechi are 225 de paturi, 80 fiind la Boli Infecțioase, iar 40 la Oncologie. Acolo funcționează 19 medici, 66 de asistente și 48 de infirmiere și îngrijitoare. „În aceste secții sunt internați 12.500 de bolnavi pe an, iar în ambulatoriul lor sunt 35.000 de consultații pe an. De aici și grija separată pentru aceste corpuri de clădire, mai ales că exista pericolul de a se dărâma totul”, a spus Vasile Rîmbu. Noua față a spitalului vechi a costat circa 80 miliarde lei vechi, bani proveniți de la minister, CJ, Primărie și din fondurile proprii ale spitalului. „Primăria ne-a ajutat consistent și anul trecut și anul acesta, mai ales că 40% dintre pacienții noștri provin din municipiul Suceava. Mă duc cu plăcere la dl președinte al CJ pentru a solicita diverse sume, pentru că am garanția că sunt ajutat”, a mai spus directorul spitalului. Președintele CJ vrea un comitet pe probleme de sănătate Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat la inaugurare că se va constitui “un comitet pe probleme de sănătate”, pentru “a monitoriza și raporta periodic deliberativului județean problemele din sănătate”. El a remarcat că descentralizarea înseamnă „o răspundere enormă” și că n-ar vrea ca preocuparea pentru problemele din sistem să existe doar atunci „când se întâmplă ceva neplăcut”. Din acest comitet vor face parte primarii care au spitale în subordine, manageri ai acestora, reprezentanți ai autorităților și cadre medicale. Președintele CJ a reamintit asistenței prezente la inaugurare că, în ultimii ani, peste 200 de miliarde lei vechi s-au alocat spitalului județean de către CJ, Primăria Suceava și Ministerul Sănătății, iar, în continuare vor veni bani prin programe europene. „Nouă nu ne revine decât să creăm condiții hoteliere corespunzătoare bolnavilor, aparatură corespunzătoare și să încurajăm ca resursele umane, medicii și asistentele să-și desfășoare activitatea în cele mai bune condiții”, a spus președintele. Totodată, el a lansat și o invitație primarilor din municipii și orașe, managerilor spitalelor județului, dar și celorlalți factori de răspundere din domeniul sanitar: „Să valorificăm legea parteneriatului public privat, să găsim soluții să intrăm în parteneriat cu investitori pentru a realiza clinici private, iar acest comitet de sănătate care se va forma să aibă în vedere acoperirea acestei zone cu clinici de specialitate”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: