Poliția a tras 12 gloanțe după șoferi care n-au vrut să oprească

Urmăriri ca-n filme sau aproximativ ca acolo pe șoselele județului. Toate s-au produs luni, protagoniștii lor fiind polițiști aflați în misiune, pe de o parte, și șoferi la volanul unor autoturisme, pe de alta. În două dintre cazuri, ca în peliculele hollywoodiene, pentru oprirea conducătorilor auto s-a făcut uz de armă, trăgându-se în total 12 gloanțe.
 

Zig… zaga – zaga… La ora 12.55, pe DN 17A, la km 66+200 m, pe raza comunei Horodnic de Sus, agenții postului de poliție au observat că un autoturism circulă în zig-zag. S-a procedat la urmărirea și oprirea acestuia, identificându-se la volan și șoferul autovehicului, în persoana lui Gabriel C., de 41 de ani, din Rădăuți. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,95 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, ce urmează fi soluționat procedural. 4 probe eșuate La ora 16.15, pe D.C.74, pe raza comunei Șcheia, a fost identificat în trafic autoturismul condus de Gavril T., de 59 de ani, din localitate. S-au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto a refuzat să oprească și a virat pe un drum comunal, intrând în curtea unei locuințe. Acolo a și fost imobilizat și încătușat… Șoferul a fost supus testării cu aparatul etilotest, conform procedurii. A fost vorba, însă, doar de o tentativă a acestei operațiuni a oamenilor legii, căci, după 4 probe, în timpul cărora șoferul nu s-a conformat indicațiilor celor în drept, polițiștii s-au lăsat păgubași. Având în vedere aceste aspecte, Gavril T. a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal. Excavator pericol public La ora 20, potrivit Poliției, pe DN 17, pe raza comunei Vama, Aurel C., de 33 de ani, din Moara, fără permis de conducere, a condus un utilaj prevăzut cu braț și cupă pentru excavații, lovind două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus, după care și-a continuat deplasarea. Ajutorul șefului de post de la Frumosu, care se deplasa dinspre Câmpulung Moldovenesc spre comuna Frumosu, cu mașina proprietate personală, observând producerea evenimentelor, a efectuat semnal regulamentar de oprire a utilajului, însă conducătorul acestuia l-a ignorat, continuându-și drumul. Văzând că, prin modul de deplasare, utilajul prezenta un pericol pe drumul public, agentul de poliție a făcut uz armă cu armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri asupra pneurilor, în urma cărora excavatorul s-a oprit. Ulterior, probabil „deranjat” că se trage după el ca după hoții de cai, conducătorul utilajului a avut un comportament violent față de agentul de poliție, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea și încătușarea sa. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal. 9 gloanțe din mersul mașinii La ora 20.25, pe DN 17, pe raza comunei Șcheia, agenții postului de poliție au identificat în trafic un autoturism cu număr de Anglia, despre care existau date că aparține lui Ilie B., de 21 de ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu are drept de circulație pe teritoriul României. S-a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, lucru ignorat de conducătorul autoturismului, și s-a pornit în urmărirea acestuia. Deoarece șoferul nu a oprit, s-a procedat la efectuarea somațiilor legale și folosirea armamentului din dotare, trăgându-se două focuri de avertisment în plan vertical și 7 focuri de armă asupra pneurilor. De reținut că gloanțele au fost trase din mersul autoturismului de către polițiști. Ceea ce explică de ce niciunul nu și-a nimerit ținta. „Șoferul și-a continuat deplasarea până la domiciliul lui Ilie B., unde a oprit în fața locuinței. În momentul sosirii polițiștilor la fața locului, lângă autoturism au fost identificați Vasile C., de 68 de ani și Lămâia R., de 20 de ani, ambii din localitate, care au declarat că autoturismul a fost condus de Ilie B., care nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu are drept de circulație pe teritoriul României. Mașina a fost ridicată și transportată la I.P.J. Suceava, în vederea continuării cercetărilor, după ce în prealabil a fost examinat criminalistic”, se arată într-un comunicat al Poliției județului. Împotriva lui Ilie B. s-a întocmit dosar penal ce urmează a fi soluționat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: