România, reprezentată la Shanghai de artiștii dorneni

Ansamblul Folcloric „Dorna Dorului” din Vatra Dornei va participa, timp de o lună și jumătate, la EXPO 2010, la Shanghai.
 

Participarea României la Expoziția Mondială 2010 de la Shanghai constituie o acțiune deosebit de importantă pentru promovarea pe diverse planuri a imaginii României în lume. Expoziția Mondială este unul dintre principalele evenimente de nivel mondial, la care și-au anunțat participarea 196 de țări. Interesul manifestat de Fundația Cultural Artistică „Dorna Dorului” de a participa și a acoperi o parte din activitățile cultural-artistice care se vor desfășura în perioada Expoziției a fost apreciat în mod deosebit de Ministerul Afacerilor Externe, dorindu-se o colaborare în vederea unei mai bune reprezentări și promovări a României, precum și pentru prezentarea valorilor artistice românești. Ansamblul „Dorna Dorului” va susține spectacole de aproximativ 6 ore zilnic, împreună cu ansamblul profesionist din Miercurea Ciuc. Prezentă la eveniment cu 15 artiști, formația din Vatra Dornei va reprezenta România printr-un program artistic folcloric special susținut în afara Pavilionului României, pe data de 19 septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: