În noul an școlar, față de anul trecut

Mai puțini dascăli necalificați, mai multă calitate în învățământ

Numărul suplinitorilor necalificați este foarte mic anul acesta, astfel că va crește calitatea învățământului în județul Suceava, pentru că elevii vor învăța cu cadre didactice calificate, a spus șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete.
 

El a arătat că, față de anul școlar anterior, când în învățământul preuniversitar sucevean au funcționat circa 80 cadre didactice necalificate, anul acesta la concursul de suplinire necalificată s-au înscris 10 candidați și au reușit 3 sau 4, a declarat inspectorul general. „După începerea școlii vor fi mai mulți suplinitori calificați acolo unde orele nu pot fi acoperite de calificați. Directorul școlii are dreptul să angajeze personal mai întâi calificat, apoi necalificat, dacă n-are altă soluție. Oricum, numărul cadrelor didactice necalificate a scăzut mult față de anul trecut”, a declarat Petru Carcalete. El a adăugat că majoritatea dascălilor necalificați de anul trecut își desfășurau activitatea în școlile acum desființate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: