Gheorghe Flutur i s-a plâns președintelui României că nu se face nimic la calea ferată distrusă de la Dornești

Președintele României, Traian Băsescu, a fost prezent marți la prânz, la podul rutier de la Dornești distrus de inundațiile din luna iunie a acestui an, unde a discutat cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (PD-L), și despre linia ferată afectată serios între localitățile Suceava și Dornești, Flutur arătând că se întârzie nepermis de mult începerea lucrărilor, în condițiile în care au fost alocate fonduri de către Guvernul României.
 

Președintele CJ a explicat că situația este determinată în momentul de față de procedurile foarte greoaie de atribuire a lucrărilor, care se face prin intermediul SEAP România. Potrivit președintelui Gheorghe Flutur, lucrările de reparații la linia ferată dintre Suceava și Dornești sunt extrem de importante și pentru faptul că aceasta face legătura cu Ucraina și că în felul acesta se va putea alimenta cu cărbuni centrala termică de la Suceava, TERMICA SA fiind în pericol de a nu mai putea da căldură la iarnă. Reamintim că Guvernul a aprobat în urmă cu două săptămâni o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse pe infrastructura feroviară în ultima decadă a lunii iunie și prima decadă a lunii iulie 2010 pe linia CF Suceava Nord – Dornești. Suma alocată este de 11 milioane de lei, urmând a fi reparate mai multe porțiuni de cale ferată afectată de inundații pe ruta Suceava – Dornești. Senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei i-a cerut și el, la începutul lunii august, ministrului Transporturilor de la acea vreme, Radu Berceanu, să aloce fonduri pentru refacerea căii ferate distruse de inundații în zona Dornești, întrucât este afectată economia județului și cea națională. Parlamentarul sucevean a arătat că refacerea căii ferate este extrem de importantă și de maximă urgență, pentru că asigură exportul de mărfuri efectuat de doi mari investitori austrieci din județul Suceava, respectiv firmele Schweighofer și Egger.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: