Tăiere de frunze

Dacă ați băgat de seamă, un aspect emblematic al societății românești contemporane v-a fost semnalat în ediția de ieri a ziarului. Un aspect, de altfel, important nu prin unicitatea sa, ci tocmai fiindcă de mai mulți ani se vădește din a doua jumătate a verii și în prima parte a toamnei. Însă mai căpătând o notă aparte acum când se vorbește atât de mult (și nu doar se vorbește; aceasta este realitatea!) despre șomaj și despre lefuri care nici de subzistență nu se mai pot numi. Este clar că cei care au avut șansa (adică nevoie, inițiativă, curaj etc.) de a pleca la muncă în străinătate au fructificat-o mai devreme sau mai târziu.
 

L.D. CLEMENT

Mulți (dacă nu cumva chiar majoritatea) sunt din mediul rural, acolo unde s-ar spune că – precum la vreme de război – ar mai fi rămas bătrâni, (unele dintre) femei și copii. Dar mai sunt totuși destui fără treabă și (aparent, cel puțin) fără venituri (și-i adăugăm aici și pe cei de la oraș). Pentru care, oferte precum cele conturate încă de prin iulie, venite dinspre ferme, dinspre țărani care au mai rămas țărani, începând de la 50 lei ziua de muncă (în acest caz, de regulă, cu tainul inclus) ar fi trebuit să însemne mană cerească mai ales pentru un ins fără slujbă, fără școală, fără meserie. Bunăoară, oferta recentă, venită dinspre Fălticeni, la cules mere, de până la 100 lei/ ziua, ar fi de natură să-i facă invidioși și pe cei, numeroși, care la slujbele lor nu câștigă mai mult de 600 lei/ lună, altfel spus, cam 25 lei/zi! Însă și acum, ca și anțărț, astfel de… invitații nu sunt bine primite. De ce? Toate bune și frumoase, câștigurile n-ar fi de lepădat, însă înțelegem că există un mare, uriaș impediment: trebuie să pui osul. Vezi bine, până la urmă se găsesc „fraieri” care s-o facă (de ex. din jud. Botoșani, din R. Moldova), însă realitatea asta mai demonstrează ceva: că există „neocupați” cărora (încă) nu le este suficient de rău. Nu că li l-am dori, însă poate că vom fi mai mulți cei care să vrem să învățăm de la ei cum e să tai frunză la câini și să-ți fie totuși bine. Cel puțin, cât încă mai atârnă frunza de ram…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: