Șase beneficiari de fonduri europene de dezvoltare rurală, cu investiții finalizate în anul de criză 2010

> Este vorba despre două exploatații agricole, două activități forestiere și de câte o unitate de agroturism și de procesare a cărnii
 

Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava anunță realizări în verificarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru programele europene. Astfel, conform unei statistici a instituției, până la începutul lui iulie, la sediul său au fost primite și analizate 52 de cereri de plată în valoare totală de 19,4 milioane de lei. Din totalul respectiv, 12 cereri aparțin beneficiarilor publici, în timp ce 40 solicitări de plată vin dinspre privați. OJPDRP Suceava face cunoscut că 6 beneficiari privați au finalizat deja proiectele accesate. În cauză sunt două investiții în exploatații agricole, două în activități forestiere și câte una în unități de agroturism și procesare carne. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost înființată prin OUG nr. 13 din 27 februarie 2006, prin reorganizarea Agenției Sapard. Instituția a primit acreditarea de funcționare la sfârșitul anului 2007. Actul de acreditare al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și al oficiilor teritoriale aferente a fost semnat de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale la data de 15 decembrie 2007, acoperite fiind procedurile de acreditare a instituțiilor de plăți, precum și a altor entități, în ceea ce privește lichidarea conturilor FEGA și FEADR.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: