10% dintre sancționații comisarilor de mediu nu-și plătesc amenzile

Lucrătorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava au avut, în primele 8 luni ale anului 2010, 648 de acțiuni de inspecție și control, din care 273 planificate.
 

În urma descinderilor, comisarii județeni de mediu au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 524.000 de lei. Cea mai consistentă amendă este de 30.000 lei, obiectul sancțiunii fiind nesolicitarea și neobținerea autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată. Diana Mihaela Gășpărel, comisar regional de mediu, informează că, din totalul amenzilor, 5 au fost contestate, procentul sancțiunilor încasate ridicându-se la 89,8. Pe de altă parte, dna Gășpărel informează că, anul acesta, Comisariatului Regional Suceava al Gărzii Naționale de Mediu, prin comisariatele județene Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, se laudă cu 4838 verificări, 1882 dintre ele fiind efectuate la obiectivele definite ca având impact major și semnificativ asupra mediului. Descinderile comisarilor regionali s-au lăsat cu 598 sancțiuni, cele 345 de amenzi însumând 3,52 milioane lei. Din totalul menționat, 45 de sancțiuni sunt contestate și se află pe rolul instanțelor de judecată. Procentajul este de 13,04 din amenzile aplicate, peste 50% dintre acestea din urmă fiind achitate și încasate. Restul de 203 de amenzi (58,84%) a fost plătit în termen sau trimis spre executare silită la organele fiscale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: