Prețurile școlii

Un raport recent al organizației „Salvați Copiii” (ONG care, de-a lungul timpului, prin seriozitate și competență, ne-a convins că putem pune temei pe informațiile pe care ni le oferă) demonstrează, din nou, că „educația gratuită” din România îi costă mult pe părinți. Potrivit calculelor efectuate de organizație, un elev îi costă pe părinții săi, în medie, aproape 1500 lei/ an. Evident, aceste cheltuieli, văzute în calitate de „costuri ascunse” ale școlarizării (…gratuite), variază de la caz la caz.
 

L.D. CLEMENT

De exemplu, pe alocuri, în zonele rurale, în prețul școlii trebuie trecut un preț scump al transportului; pe de altă parte, s-a constatat că, în mediul urban, prețul meditațiilor poate fi și de 3 ori mai mare decât cel perceput în mediul rural. Și „fondul școlii/clasei” diferă de la caz la caz, iar în privința acestui subiect „Salvați copiii” relevă că aproape 45% dintre părinții chestionați au declarat că fondul reprezintă o „contribuție obligatorie”, iar 50% au făcut cunoscut că „nu sunt consultați” cu privire la căile pe care o iau acești bani. În raport nu sunt prezentate explicit și alte cheltuieli ce pot fi impuse ocazional părinților. Bunăoară, punctele contabilizate de un cadru didactic care se evidențiază ca om de valoare al catedrei pot însemna și cotizații ale părin-ților în proiecte costisitoare (material didactic suplimentar, rochițe scumpe, costumații de bal masche, cărți color editate în regie proprie de mici scriitori care abia au terminat abecedarul etc. – părinții au, de pe pielea lor, mult mai multe exemple). Și Comitetul ONU pentru drepturile copilului atrăgea atenția, cu un an în urmă, că „educația gratuită” din România ascunde o serie de „costuri indirecte”. Și ce dacă atrăgea atenția…!? Pe de altă parte, România se evidențiază ca fiind pe locul I în topul UE ca fiind țara care reușește recordul de a cheltui cel mai puțin cu un elev (altfel spus, efectuând cele mai mari economii pe capul lui); la polul opus, „risipitorul” Luxemburg oferă de vreo 10 ori mai mult. Cert este (o evidențiază și raportul la care ne referim) că, ducând inclusiv la abandon școlar, această situație generează, ulterior, necesitatea unor cheltuieli bugetare mult mai mari. Chit că cei care ajung să aibă carte nu sunt neapărat și norocoși să aibă parte de o viață socială și profesională pe care ar merita-o, mulți dintre cei care nu o au, cantonându-se la periferia societății, vor cere mereu statului „să investească” în ei, poate chiar obișnuindu-se, cu timpul, să aibă calitatea de întreținuți ai acestuia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: