În urma reducerilor de personal

Casa Corpului Didactic și cluburile elevilor au rămas fără secretariate

Reducerile de posturi operate în organigramele inspectoratelor școlare și ale structurilor subordonate, prin ordin ministerial dat în august, au afectat în mică măsură Inspectoratul Școlar Suceava, au „dezavantajat” cluburile elevilor și copiilor din județ și n-au atins deloc negativ Palatul Copiilor.
 

Aceasta ar fi concluzia care se desprinde privind lista cu reducerile de posturi, în urma discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor despre care vorbim. În general, reducerea reprezintă 19,97%, diminuarea fiind de la 253 de posturi, în anul școlar anterior, la 202,5 posturi care vor fi finanțate începând cu 1 septembrie 2010. Potrivit IȘJ, cele mai multe posturi diminuate au fost de tipul didactic auxiliar și nedidactic (48,60%), iar posturile didactice reduse au fost ocupate anterior prin suplinire. Șeful IȘJ Suceava: „Nu ne afectează” Luând-o de sus în jos, IȘJ Suceava a pierdut 1,5 norme de inspector – jumătate de normă la religie și una întreagă la limbi moderne – și 7,5 posturi la administrativ. Acum, IȘJ are 37 posturi, din care 27 la didactic – inspectori școlari și 10 la didactic auxiliar. Totodată, inspectoratul se reorganizează pe 3 departamente: Administrativ, cu cele 10 posturi de didactic auxiliar, Descentralizare, management instituțional, dezvoltarea resursei umane și curriculum și Controlul și asigurarea calității, în acestea două din urmă funcționând 27 de inspectori școlari. Conducerea IȘJ va fi asigurată, ca și până acum, de un inspector școlar general și de 2 inspectori școlari generali, coodonatori ai celor două departamente din urmă. Șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete, ne-a declarat, ieri, referitor la reducerea numărului de posturi administrative din inspectorat, că „nu ne afectează”. În ce privește reorganizarea pe cele 3 departamente, el a spus că sunt cam aceleași ca înainte, singura schimbare fiind denumirea lor, „dar nici aceea în totalitate”. „Dacă ne uităm la componența lor, observăm că 95% sunt cam aceleași funcții, iar inspectorii vor avea aceleași atribuții”, susține inspectorul general. Restul posturilor sunt distribuite după cum urmează: cluburile sportive școlare au acum 64 de posturi – 51 la didactic, 6 didactic auxiliar și 7 nedidactic, iar palatul și cluburile copiilor și elevilor au 91: 73 posturi didactice, 8 – didactice auxiliare și 10 nedidactice. „Va fi greu, dar va trebui să mă descurc” Casa Corpului Didactic Suceava a rămas cu 10,5 posturi, 8 la didactic, în care intră directorul și profesorii metodiști, și 2,5 didactic auxiliar, care înseamnă jumătate de normă de contabil-șef, un informatician și un bibliotecar, ne-a explicat directorul CCD Suceava, Traian Duminică. El spune că s-a mărit numărul de profesori metodiști, de la 4 la 7, ținându-se cont de numărul cadrelor didactice din județ. În schimb, CCD a rămas fără postul de secretară, la fel de altfel ca și cluburile elevilor din județ. „S-au redus posturile de secretară, de redactor la editură și postul de documentarist. Va fi greu să ne descurcăm fără secretară, ea avea mai multe atribuții, nu numai să răspundă la telefon, cum se spune, ținea cărțile de muncă, se ocupa cu actele de studii și cu alte proceduri, era așa cum este un secretar de școală. Voi împărți atribuțiile acesteia pe bucăți. Va fi greu, dar va trebui să mă descurc”, ne-a declarat Traian Duminică. „Foarte tare ne-a dezavantajat ministerul față de Palatul Copiilor” În județul Suceava funcționează 6 cluburi ale copiilor și elevilor, la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuți și Siret, precum și Palatul Copiilor și Elevilor Suceava. Directorul Clubului Copiilor și Elevilor din Rădăuți, Dumitru Pomohaci, ne-a declarat ieri că „toate cluburile din județ au fost decimate” în favoarea Palatului Copiilor și Elevilor. „La noi s-au redus 1,5 norme didactice – jumătate de normă la instrumente muzicale și un post de maistru instructor electronică, două la nedidactic, un muncitor la întreținere și un îngrijitor, dar și 1 post de didactic auxiliar. Nu mai avem secretară, atribuțiile au fost preluate de clubul sportiv, care este și centru bugetar; suntem și aproape de el. Dar, având alt specific decât noi, va fi greu; secretara noastră avea experiență. Foarte tare ne-a dezavantajat ministerul față de Palatul Copiilor, și asta e la nivel de țară, am discutat și cu alți colegi din alte județe. Activitatea va fi afectată într-o oarecare măsură”. Inspectorul general Petru Carcalete este de acord că aceste unități sunt dezavantajate, dar nu prea își explică cum și-a făcut socotelile ministerul: „Nu cred că se vrea desființarea lor, dar nu știu de ce au împărțit așa posturile acolo. Probabil că cei de la minister nu au o statistică cu câte cluburi ale elevilor sunt în fiecare județ și probabil au făcut o împărțeală pe numărul de elevi”, a explicat șeful IȘJ. De cealaltă parte, directorul Palatului Copiilor și Elevilor Suceava, Victor Șutac, admite că „pe noi nu ne afectează reducerea de personal”. „Noi am primit în plus 4 posturi direct de la minister, 3 posturi didactice și unu de didactic auxiliar. Am înțeles că palatele au fost încurajate de minister, se pare că asta a fost politica”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: